Studii științifice și cazuri clinice

Terapia cu ozon a tumorilor maligne

N.Altman (1995) a sumarizat datele experimentale si clinice adunate din practica de pe glob a terapiei cu ozon in cartea sa „Terapiile de vindecare cu oxigen” si a scris ca ozonul a fost folsit in oncologie de aproape 10 ani.

Lucrarile dedicate investigarii actiunii ozonului in tumorile maligne au fost facute de specialisti din Germania, Cuba, USA, Italia si Elvetia si au fost continuate recent si in Rusia.

Cercetatorii straini si-au bazat incercarile in folosirea ozonului pe doua descoperiri.

Prima descoperire a fost facuta de O.Warburg (Germania, 1996) ca motivul cheie pentru dezvoltarea tumorii este deficienta de oxigen la nivel celular.

A doua descoperire a fost facuta de J.Varro (1974, Germania) si a aratat intoleranta la peroxide a celulelor tumorale. In cazul acestei conexiuni s-a facut o supozitie ca ozonul si peroxidul de hidrogen pot afecta metabolismul celulelor canceroase. Oricum lucrarile lui J.Varro la fel ca si rezultatele investigatiilor anterioare realizate de cercetatorii rusi A.I.Zhuravleva, B.N.Tarusova (1962) legate de continutul scazut de peroxizi in tumori in comparatie cu tesuturile normale nu au fost puse in practica in terapia oncologica.

In 1980 F.Sweet et al., a finisat dovada in legatura cu efectul de inhibare tumorala a ozonului in vitro. Investigatiile asupra influentei anumitor concentratii de ozon asupra dezvoltarii culturilor de celule tumorale primite de la tumori maligne ale plamanului, glandei mamare si uter au stabilit ca supresia cresterii neoplazice a fost de 90% in toate cazurile. In acelasi timp, a fost indicata o abilitate scazuta a celulelor canceroase de a compensa stresul oxidativ indus de ozon in comparatei cu celulele normale (Sweet, 1980). M.Arnan, L.DeVries (1993) au investigat influenta ozonului asupra carcinoamelor inoculate la soareci. Rezultatele acelor experimente au aratat ca animalele expuse la ozon au trait cu 30- 40 de zile mai mult decat animalele din grupul de control. H.Karlic et al., (1987) a stabilit supresia selectiva a cresterii celulare tumorale in carcinoamele ovariene, adenocarcinoamele ovariene si carcinoamele endometriale. Rezultate similare au fost demonstrate de K.Zanker si Krozek (1989).

In conditii de respiratie celulara normala oxigenul molecular reactiv inert este convertit la forma activa metastabila numai prin complexele subtratt enzimatice ale lantului mitocondrial de transport elecronic. In celulele canceroase acest lant enzimatic este inactivat si distrus. Utilizarea ozonului duce la formarea de metaboliti de oxigen activ care pot reactiona cu substratul de hidrogen si pot pune in actiune oxidarea finala tulburata a  celulei tumorale activand astfel respiratia pein mecansime substitutive deoarece proteinele care contin enzime nu pot fi substituite. Astfel, ozonul ofera un efect antitunoral (N.Altman, 1995).

Dupa cum a fost discutat mai devreme, cresterea indusa a tumorilor inoculate este asociata cu agravarea aportului de oxigen, hipoxie tisulara si agentii farmacologici pentru terapia si prevenirea conditiilor de hipoxie in cele mai multe tesuturi sunt de obicei indreptati in imbunatatirea transportului de oxigen la tesuturi. In cazul acestei conexiuni efectul antihipoxic al ozonului permite facerea unei supozitii ca ozonul poate fi de asemenea utilizat ca un compu s acceptor de electroni- radiosensibilator al celulelor tumorale hipoxice. Deci, in culturile de celule canceroase tegumentare prin ozon in vitro se ajunge la sensibilizarea la radiatii. Zanker et al., au dovedit un efect sinergic al ozonului si al preparatului chimioterapeutic 5- fluorin- urazila aspura culturilor de celule canceroase provenite din intestinul gros si din landa mamara.

In acelasi timp, utilizarea ozonului in oncologie este restrictionata in cele mai multe cazuri, deoarece a fost utilizata ca metoda empirica fara baze rationale si metode potrivite de control. Este cunoscut faptul ca concentratia crescuta de ozon in are contribuie la toxicitate pulmonara (V.Bocci, 1997). Aceasta problema a fost subiectul a numeroase lucari, din care una a aratat o crestere insignifianta statistic in tumorile pulmonare la soareci de tip A/J care a permis tragerea unei concluzii cum ca ozonul nu este carcinogen pentru acets tip (Witschi et al., 1999). In acelasi timp, sunt anumite investigatii care indica ineficienta ozonului introdus intravenos in cazul carcinomului Erlich si a sarcomului 180 sau stabilirea unie cresteri a metastazelor pulmonare la soarecii cu firbrosarcom NR- FS (kobayashi et al., 1987). Disponibilitatea acestor date contradictorii poate fi explicata prin faptul ca terapia cu ozon este dependenta de doza si necesita o selectie atenta a conditiilor in care este rezonabil a fi utilizata.

Oricum, analizarea mecanismelor metodelor cunoscute anti tumorale fizico- chimice, ne-a dus la formarea unei pareri ca ele sunt centrate pe schimburile de oxigen, si homeostazia radicalilor liberi. Din punctul noastru de vedere, terapia cu ozon (in particular in forma serului fiziologic ozonat) este cea mai eficienta, fiziologica si accesibila metoda care permite influentarea peoceselor cu radicali liberi.

O investigatie foarte interesanta a fost realizata de cercetatorii de la Institutul de Inginerie Tcherkasskiy G.S.Stolyarenko, V.N.Vyazovik si centrul de sanatate oncologica M.T.Shaposhnikova, A.V.Gromiko. In experimentele in vitro au gasit asemenea conditii (selectarea solventilor pentru ozon, timpul de saturatie a solutiei de catre oxidant) atunci cand a fost posibila sa se observe liza, picnoza celulara, distrugeri numeroase a nuclului substantei celulelor tumorale. Autorii au indicat ca procesle observate sunt similare cu radiatia deoarece in tumorile zonale in faza lichida sub expunerea la radiatii se ajunge de asemenea la sinteza de oxidanti care contin oxigen sau la forme active de oxigen. Dar in cazul chemodistructiei radicalilor de ozon nu este nici o arsura, necroza celulelor normale (pe linia de radiatie). Si aparent nici o influenta datorita efectului fluctuatiilor de frecventa inalta. Specialistii au numit acest proces „radiatie moale” (G.S.Stolayarenko, 2001).

Tocmai din cauza acestui lucru credem ca ozonul trebuie sa ocupe nisa sa bine meritata in tratamentul complex al tumorilor maligne.

Rezultatele investigatiilor experimentale

Propriile noastre investigatii dedicate utilizarii substantiale a ozonului in tratamentul complex al tumorilor maligne a fost condus de Laboratorul Central de Cercetare Stiintifica a Academiei Medicale Nizhny Novgorod din 1994.

Am realizat un studiu pe mai multe etape in studierea posibilei utilizari a ozonului in neoplamele „in vitro”. Lucrarea a fost realizata in Departamentul de Biochimie al Laboratorul Central de Cercetare Stiintifica a Academiei Medicale Nizhny Novgorod.

Prima etapa a acoperit experimentul condus pe sistemele modelate ale sarcomului- 45 (fara metastaze) si pe limfosarcomul Pliss (cu metastaze).

Pentru intensificarea locala a reactiilor oxidative in tesutul tumoral am folosit ozon sub forma serului fiziologic ozonat si metode de administrare intra sa para tumorala.

Este important de adaugat ca utilizarea serului fifiologic ozonat a fost inceputa imediat dupa ce tumora transplantata a atins un diametru de 1 cm, in ziu a 14 dupa inoculare cand autorejectia tesutului tumoral este deja imposibila. Credem ca aceasta reprezinta o conditie importanata pentru investigarea efectului serului fiziologic ozonat. Din punctul nostru de vedere, experimentul prezentat la al doilea Simpozion Interanational de Aplicatii ale Ozonului (Cuba, 1997) a fost condus incorect. Autorii au realizat un raport care mentiona ca aplicarea rectala a ozonului este capabila nu numai sa opreasca cresterea coloniilor de celule tumorale, ci conduce de asemenea la o resorbtie completa  a tesuturilor tumorale ale probei: RL- 67, L- 1210, LP- 388, S- 37 (Y.Rodriguez, 1997). Oricum, utilizarea ozonului a inceput dupa 24 de ore de la transplantul tumoral atunci cand nu sunt nici un fel de dovezi in legatura cu transplantabilitatea in organismul receptor al animalului. Chiar daca ignorma aceasta remarcasi consideram ca celulele transplantate erau vitale, efectul antitumoral al ozonului dupa cum a fost mentionat de autori este efectul in vitro, dupa opinia noastra.

Rezultatele investigatiilor noastre au aratat ca utilizarea serului fiziologic ozonat care ofera o crestere a radicalilor liberi in mediul tumoral initiaza procesele de peroxidare in tesutul tumoral. Independent de termeni tumorali care au fost confirmati prin cresterea intensitatii chemoluminescentei la fel ca si cresterea nivelului de produsi moleculari ai peroxidarii lipidice: conjugatii dienici, conjugatii trienici, bazele Schiff in tesutul tumoral.

Alaturi de initierea peroxidarii lipidice in celulele sarcomatoase se ajunge la o scadere semnificativa a enzimelor antioxidante: superoxiddismutaza si catalaza.

Probabil: distrugerea apararii antioxidante a tumorii maligne indusa de utilizarea locala de ser fiziologic ozonat faciliteaza incapacitatea tumorii de a tine piept oxidarii crescute a radicalilor liberi care distrug intr-un final celulele tumorale.

Ca rezultat al utilizarii serului fiziologic ozonat pintra si para tumoral (in a 20 zi a tumorii) se ajunge la o scadere considerabila a produsilor de glicoliza- piruvat si lactat in comparatie cu controlul. Deci, in sarcomul- 45 dupa utilizarea serului fiziologic ozonat nivelul pruvatului a fost de 0,041±0,001 mcmol/g de tesut ceea ce este cu 61% mai putin decat in testul tumoral de control (0,104±0,001mcmol/g de tesut). Si nivelul lactatului in tesutul tumoral xpus la serul fiziologic ozonat a scazut cu 41% in comparatie cu controlul (p<0,005) (de la 1,555±0,007 mcmol/g in grupul de control la 0,924±0,002 mcmol/g de tesut in grupul de experiment).

In al doilea stadiu de dezvoltare a sarcomului a fost caracterizat prin urmatoarele caracteristici. Setul fiziologic ozonat introdus direct in tumora a condus la o scadere mai semnificativa a nivelului de ppiruvat in comparatie cu controlul- cu 83% (p<0,05) (de la 0,122±0,001 mcmol/g la grupul de control 2 la 0,021±0,001 in grupul experimental 2). In acelasi timp investigatiile in legatura cu homogenatii tumorali in a 40-a zi de la inoculare de sarcom au aratat urmatoarele schimbari. In tesutul tumoral al animalelor expuse la ser fiziologic ozonat nivelul de piruvat a scazut cu 83% (p<0,05) in comparatie cu controlul (0,022±0,005 mcmol/g si 0,131±0,001 mcmol/g de tesut).

Nivelul de lactat in tesutul tumoral al animalelor expuse la ser fiziologic ozonat a scazut cu 47% (p<0,05)in comparatie cu animalele din grupul de control (0,993±0,008 mcmol/g de tesut si 1,877±0,005 mcmol/g).

Investigatiile preparatelor histologice la animale cu sarcom- 45 in satdiile latente si finale de oncogeneza au demonstrat urmatoarele schimbari distructive ale tesutului tumoral:

• O crestere semnificativa (45% si 55,2%) a volumului specific de tesut necrotizat;
• O scadere in densitatea celulara a tesutului prezervat;
• Tulburari bine manifestate ale microcirculatiei;

Este important faptul ca directia de necrotizare in tumora este determinata de localizarea folosirii serului fiziologic ozonat. Deci, in cazul injectiilor subcutanate aria de necroza este localizata de la tesutul subcutanat de-a lungul zonei periferice a tumorii. Atunci cand serul fiziologic ozonat este introdus direct in tumora, exista necrotizare in centrul si in zonele tranzitionale ale tumorii.

Rezultatele investigatiilor conduse in cazul ultrastructurii liposarcomului Pliss, au aratat (vezi tabelul de mai jos) ca serul fiziologic ozonat are un efect mai bine manifestat decat cel oxigenat.

 

Tabel: Manifestarea schimbarilor morfologice ale tesutului tumoral expus la serul fiziologic ozonat si oxigenat.

Caractere pentru diferentiere	Tot sangele	Hemotom	Edem	Distrofie	Necroza
grup 1de control	+	+	+	+	+
Grup 2 cu ser fiziologic oxigenat	++	++	++	++	++
Grup 3 cu ser fiziologic ozonat	+++	++	+++	+++	++++

 

Utilizarea serului fiziologic ozonat conduce la o crestrere nesemnificativa a ariilor de necroza stabilite cu ajutorul unui microscop optic pe sectiuni ultrasubtiri. In anumite locuri au existat zone mici de distructie care au inclus celule mari cu necleu mare hipercromatic ca rezultat al patomorfozei terapeutice. Microscopia electronica nu a detectat schimbari semnificative in ultrastructura celulelor tumorale.

Efectul serului fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 3000 mcg/l conduce la tulburarile bine manifestate ale limfosarcomului. Radacina tumorala cu crestere invaziva bina manifestata. Exista aparitii de lacuri sanguine, edem, schimbari distrofice, numeroase zone de hematoame in stroma. Astfel, exista tulburari bine manifestate care duc la afectarea penetrantei vasculare, a integritatii peretilor vasculari. Exista o crestere a cantitatii de mase necrotice in citolpasma celulara pana la distrugerea plasmalemei si iesirea organitelor celulare in spatiul inconjurator.

Tulburarile ireversibile bine mnifestate ale metabolismului celulei tumorale conduc in aparenta la slabirea actiunii sistemice a tumorii asupra organismului.

Acest lucru s-a manifestat in primul rand ca refacerea echilibrului prooodant- antioxidant al carrierului tumora- organism.

Efectul serului fiziologic ozonat asupra tumorii in organismul animalelor duce la supresia oxidarii radicalilor liberi care se manifesta prin scaderea nivelului de produsi ai radicalilor evaluati in functie de activitatea de chemoluminescenta in plsama sanguina si a produsilor moleculari ai peroxidarii lipidice: conjugati dienici, conjugati trienici, baze Schiff. Inhibarea peroxidarii lipidice este conectata cu intensificarea capacitatii antioxidante a organsimului. Rezultatele acestor investigatii au aratat o crestere a activitatii compusilor enzimatici ai sistemului de aparare a organismului: superoxid dismutaza, glutation peroxidaza si glutation reducataza.

In sanglele animalelor cu tumori expuse la ser fiziologic ozonat se ajunge la o crestere a nivelului de glutation redus si alfa- tocoferol la fel ca si la normalizarea ceruloplaminei in serul sanguin (vezi tabelul de mai jos).

 

Tabel: Nivelul antioxidantilor non enzimatici in procesul de oncogeneza dupa injectarea serului fiziologic ozonat (M± m).

Grupuri de animale	sChL, unitati rel.	Ceruloplasmina mcmol/l	Alfa- tocoferol, mcmol/l
Sanatos	42±7	0,36±0,04	1,05±0,004
Control- 1	68,1±0,4	0,45±0,12	0,761±0,002
Control- 2	75,1±1,7	0,489±0,009	0,641±0,003
Control- 3	92,6±10,2	0,524±0,007	0,51±0,004
Experimental- 1	50,2±1,9	0,426±0,023	0,79±0,001
Experimental- 2	57,2±2,1	0,439±0,014	0,81±0,002
Experminetal- 3	47,1±0,6	0,397±0,011	0,93±0,001

 

Efectul distructiv al serului fiziologic ozonat asupra tesutului tumoral duce la normalizarea schimbului ionic in sangele animalelor inoculate: o crestere a concentratiei ionilor de fier si o scadere a concentratiei ionilor de cupru. In acelasi timp, se ajunge le o crestere a nivelului hemoglobinei din sange si a OL in plasma.

Luand in considerare faptul ca in anumite cazuri de anemie nu exista un deficit adevarat de fier, ci este un blocaj al sau in macrofage, este posibil sa presupunem ca normalizarea concentratiei ionice de fier si hemoglobina in sangele animalelor expuse la ser fiziologic ozonat este indusa de eliberarea de fier din fagocite.

S-a stabilit ca serul fiziologic ozonat introdus in radacina tumorala conduce gradual la normalizarea metabolismului carbohidrat al organismului purtator de tumora. S-a stabilit o crestere a nivelului sanguin de glucoza care atesta iesirea organismului din conditii de hipoglicemie, pe de o parte si o scadere a nivelului de piruvat si lactat caracteristica inhibarii glicolizei pe de alta parte.

S-a stabilit ca in ciuda dezvoltarii proceselor intensive de necroza tumorala induse de serul fiziologic ozonat introdus in tumora ca exista o scadere a nivelului intoxicatiei totale in sangele animalelor cu tumori transplantate (vezi tabelul de mai jos).

 

Tabel: Indicii de toxicitatea in plasma sanguina  a animalelor purtatoare de tumora dupa utilizarea serului fiziologic ozonat (M±m)

Grupuri de animale	Molecule medii	LI, %
Intact	0,272±0,013	15,400±0,339
Control- 1	0,354±0,014	21,600±0,521
Control- 2	0,429±0,014	45,400±0,581
Cotrol- 3	0,521±0,019	57,800±0,646
Experimental-1	0,329±0,091	18,500±0,428
Experimental- 2	0,349±0,084	25,000±1,365
Experimental- 3	0,319±0,017	29,200±1,273

 

Corelatia inversa obtinuta intre S_fagsi moleculele medii si indicele de iluminare (LI) (r= -0,67, p<0,05) permite ridicarea unei supozitii ca o scadere a intoxicatiei este obtinuta prin intensificarea activitatii fagocitice a celulelor imunocompetente din sange.

Astfel, efectul serului fiziologic ozonat asupra tumorii opreste dezorganizarea metabolismului indusa de dezvoltarea si cresterea tumorii maligne.

T.A.Gonchcharova (1998) utilizand acelasi model  (sarcom- 45) a aratat ca utilizarea serului fiziologic ozonat conduce la o crestere a nivelului AMPc si la o scadere a nivelului GMPc in tesutul tumoral care atesta o scadere a vitezei proceselor proliferative; a fost de asemenea stabilit ca efectul serului fiziologic ozonat contribuie la refacerea metabolsimului hepatic.

Efectul antitumoral al serului fiziologic ozonat este confirmat prin faptul ca datorita utilizarii anterioare a serului fiziologic ozonat (atunci cand diametrul tumoral este 0,7- 1,0 cm) se ajunge la resorbtia sarcomului- 45 la 30% din animalele si a limfosarcomului Pliss la 70% din animalele caracterozate de o normalizare completa a indicilor metabolici.

Ca un criteriu de eficienta pentru fiecare agent anticanceros se considera prelungirea vietii pe animaele de experienta.

Durata medie de viata a animalelor fara ser fiziologic ozonat a fost 45±5 zile, si durata de viata a animalelor cu tumora expuse la ser fiziologic ozonat a fost 75±5 zile.

Astfel, observatia trasa a dovedit ca utilizarea locala de ser fiziologic ozonat conduce la prelungirea duratei de viata la animalele expuse la tumora cu 27% in cazul sarcomului- 45 si cu 30% in cazul limfosarcomului pliss.

Concluziile primului stadiu de investigatii:

1. Utilizarea intra si para tumorala a serului fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 3000 mcg/L sub forma injectiilor subcutanate conduce la initierea proceselor de peroxidare, o scadere a activitatii antioxidante a sarcomului- 45 si a limfosarcomului Pliss.
2. Utilizarea serului fiziologic ozonat inhiba intensitatea glicolizei tesutului tumoral si intitaza schimbarile sale morfologice regresive, in principu o crestere a volumului specific de tesut necrotizat; o scadere a densitatii de celule din tesutul conservat; tulburari bine manifestate ale fluxului microcirculator al tumorii.
3. Efectul serului fiziologic ozonat asupra tumorii duce la o refacere a echilibrului prooxidant- antioxidant al organismului purtator de tumora. O scadere a intensitatii oxidarii radicalilor liberi este conectata cu intensificarea componentelor enzimatice si non enzimatice ale sistemului de aparare antioxidanta a organismului.
4. Efectul distructiv al serului fiziologic ozonat asupra tesutului tumoral duce la normalizarea indicilor sanguini ai metabolsimului carbohidratilor, homeostaziei ionice, activitatii fagocitice si la o scadere a nivelului intoxicatiei endogene a organismului purtator de tumora.
5. Utilizarea serului fiziologic ozonat contribuie la prelungirea duratei de viata a animalelor cu tumora la fel ca si resorbtia neoplaziei prin infuziile cu ser fiziologic ozonat in perioada precoce dupa transplantarea tumorilor in organism.

Bazandu-ne pe rezultatele pozitive ale primului stadiu de investigatii care au stabilit un efect antitumoral in cazul metodelor de administrare intra si para tumorala a ozonului, am considerat posibilitatea unui efect sistemic al ozonului prin metoda parenterala de administrare.

In al doilea stadiu de investigatii am determinat cea mai eficienta concentratie de ser fiziologic ozonat pentru introducere parenterala la sobolani cu limfosarcom Pliss. Ca un criteriu de eficienta seeveste scaderea diametrului tumoral cu efecte minime de afectare a organismului la utilizarea serului fiziologic ozonat. Experimentele au fost conduse utilizand ser fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 100, 400, 900 mcg/L. Utilizarea serului fiziologic ozonat a fost inceputa la un diametru tumoral de 2 cm.

In cursul experimentului au fost stabilite urmatoarele caracteristici:

• Utiliozarea parenterala a serului fiziologic ozonat la animalele cu limfosarcom Pliss a fost inceputa in ziua 12 de dezvoltare tumorala atunci cand doiametrul mediu tumoral a fost de 1,5 cm. Oricum, a 4-a sesiune de utilizare a serului fiziologic ozonat (cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 100 mcg/L) a condus la o scadere a diametrului tumoral care a continuat in cursul intregului experiment si in final a dus la resorbtia completa a tumorii la 70% din animale.
• In cazul utilizarii intraabdominale a serului fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 400 si 900 mcg/L o scadere a diametrului tumoral a fost observata deja dupa a 3-a si a 2- a sesiune de utilizare a serului fiziologic ozonat, si dupa a 4-a sesiune s-a ajuns la o resorbtie de 100% a tumorii. Oricum, autopsia animalelor expuse la serul fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 900 mcg/L au aratat metastaze la 17% din sobolani.

Datele obtinute ne permit sa facem o supozitie ca utilizarea parenterala a serului fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 400 mcg/L ofera cel mai bun efect asupra organismului purtator de tumora inducand evident o distrugere a celulelor tumorale fara a afecta celelalte structuri ale organismului, fapt confirmat printr-o scadere a activitatii radicalilor liberi in organismul purtator de tumora. Desi serul fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 900 mcg/Lduce la o distructie a tumorii, poate induce un atac puternic din partea radicalilor liberi care sa depaseasca potentialul antioxidant al organismului si sa creeze astfel conditii cancerofile pentru tesuturile normale care sa duca la aparitia de metastaze.

Cerinta pentru al treilea satadiu de investigatii a fost evaluarea eficientei utilizarii combinate a infuziilor intraabdominale de ser fiziologic ozonat si a radiatiilor ionizante.

Mecanismele de iradiere care afecteaza structurile celulare sunt conectate cu procese care includ dezvoltarea de reactii cu radicali liberi.

Din punctul nostru de vedere, utilizarea combinata a ozonului cu radiatii ionizate poate creste selectivitatea de actiune a ultimelor, bazandu-ne pe efectul oxigenului prin crearea unui blocaj de radicali liberi asupra tumorii.

Eliminarea activa a excesului de antioxidanti tumorali prin ozon si intensificarea paralela a reactiilor de peroxidare lipidica indese de un anumi dozaj de radiatii ofera un tablou de actiune patogenetica ale ambelor metode.

Rezultatele investigatiilor activitatii fagocitice a sabgelui prin metoda chemoluminescentei luminol- dependenta, ceolit- indusa atesta intensificarea aparatului bactericid al celulelor imunocompetente.

Prima presupunere poate fi de asemenea explicata de faptul ca formele de oxigen activ oferite organismului cu serul fiziologic ozonat si produse in cursul ozonolizei servesc ca rezerva endogena aditionala a aparatului biocidal de fagocitoza.

A doua presupunere dupa Prof. V.Bocci (1997) este legata de efectul imunomodulatr al ozonului. Peroxidele lipidice, produsii de ozonoliza, ofera celulei cauza de activare a proteinei NFkB care este capabila sa induca sinteza de proteine incluzand citokinele care intensifica producerea de oxigen in forme active.

O atentie particulara trebuie data faptului ca utilizarea combinata a ozonului cu radiatii ionizante conduce la o intensificare mai semnificativa a reactiilor cu radicali liberi in tesutul tumoral.

Oricum, aceasta combinatie duce la intensificarea excesiva a peroxidarii lipidice in sangele animalelor de experienta in comparatie cu animalele sanatoase.

Aceasta permite presupunerea ca este posibil sa scadem dozajul de radiatii folosite fara a schimba schema aleasa de terapie cu ozon.

Al patrulea stadiu a afost dedicat evaluarii eficientei efectului abordarii terapeutice incluzand utilizarea parenterala de ser fiziologic ozonat ca tratametn pre-iradiere si terapia de iradiere cu dozaj redus.

S-a stabilit ca o scadere a cantitatii de radiatii in etapa pre- iradiere sub forma infuziilor parenterale de ser fiziologic ozonat (400 mcg/L) este o schema mai usoara de tratament care priveste procesele cu radicali liberi ale organismelor integre.

In grupul animalelor cu limfosarcom Pliss expuse la o singura radiatie gama (1 Gr) s-a stabilit o tendinta de scadere a mobilitatii electroforetice erotrocitare, dar s-a dovedit a nu fi de incredere in comparatie cu animalele din grupul de control.. Oricum, s-a stabilit o scadere reala a activitatii radicalilor liberi cu 14,6% (de la 11,05±0,12 la 9,44±0,08 mV) in comparatie cu controlul.

In timpul investigatiilor in legatura cu influenta infuziilor parenterale de ser fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului in amestecul gazos de 400 mcg/L utilizate ca monoterapiepe mobilitatea electroforetica a eritrocitelor la sobolanii cu limfosarcom Pliss s-a stabilit o crestere reala a mobilitatii eritrocitare cu 52,6% (de la 0,90±0,02 la 1,37±0,06 mcm cm V^-1c^-1) si o scadere a intensitatii maxime a chemoluminescentei eritrocitare cu 23,4% (de la 11,05±0,12 la 8,46±0,04 mV) in comparatie cu animalele cu limfosarcom Pliss neexpuse la aceste manipulari.

Astfel, pe baza datelor obtinute putem face o supozitie ca utilizarea serului fiziologic ozonat in combinatie cu radiatiile gama permite reducerea dozei de radiatii ceea ce conduce la distrugerea tumorii si imbunatatirea starii generale a animalelor cu tumora manifestata ca o scadere a peroxidarii lipidice si o crestere a mobilitatii electroforetice a eritrocitelor la fel ca si normalizarea intoxicatiei endogene.

Rezultatele obtinute perimt formarea unei opinii ca utilizarea ozonului in combinatie cu terapia cu radiatii poate fi considerata metoda de control selectiv asupra radiosensibilitatii tisulare pentru a creste intervalul terapeutic intre tumora si tesutul normal.

In acest caz ozonul actioneaza ca un agent chimic care modifica efectul radiatiilor ionizante prin intensificarea efectului lor de distrugere asupra celulelor tumorale. Posibilele proprietati de sensibilizare ale ozonului bazate pe efectul oxigenului permit utilizarea lui (la fel ca si alti compusi acceptori de electroni) pentru cresterea radiosensibilitatii tumorii prin oxigenarea sa artificiala (invingerea radiorezistentei celulelor hipoxice tumorale). Acest lucru permite reducerea dozei de radiatii si in acet fel scaderea incarcarii tesuturilor sanatoase ale organsimului, mobilizarea resurselor antioxidante care conduce la refacerea proprietatilor de aparare a organismului.

Datele obtinute in timpul experimentelor anterioare (in stadiul 4) pe modelul unei tumori precoce permit presupunerea ca ozonul ca un agent chimic care modifica efectul radiatiilor ionizante duce la cresterea efectului de ditrugere a tumorii. Luand in considerare dinamica proceselor cu radicali liberi in cazul cresterii tumorale in organismul animalelor de experienta, este rezonabila studierea efectului combinat al ozonului si radiatiilor gama pe activitatea radicalilor liberi ai organismului la sobolanii cu tumori in stadii avansate.

In al cincilea stadiu de investigatii animalele au fost expuse la radiatii fractionate (monoraze), ser fiziologic ozonat (monometoda) si utilizarea combinata (raze + ser fiziologic ozonat) cu un dozaj de radiatie redus..

Termenul de tumora maligna in momentul selectarii materialului a fost de 14 zile considerat a fi termen tardiv pentru acest model. Diametrul tumoral a fost de 4- 5 cm.

Pentru o evaluare mai completa a starii organismului la animalele purtatoare de tumori dupa manipularile fizico- chimice am folosit metoda deshidratarii lichidelor biologice- cel mai potrivit obiect pentru investigarea dinamicii proceselor moleculare ale materiei vitale. In situatii fiziologice, extreme si patologice, exista schimbari continui in compozitia moleculara a tesuturilor biologice si modele de interactiune chimica a componentelor sale diferite (V.N.Shabalin, S.N.Shatohina).

In ciuda succesului obtinut in campul cristalografiei, nu exista standarde comune. In prezent exista cateva lucrari dedicate investigatiei structurii acestor lichide biologice ca plasma sanguina, serul, lacrimile, urina, bila. Toate aceste investigatii au aratat ca datorita formelor complexe variate de miscare in timpul tranzitiei unei picaturi de lichid biologic in stare solida se ajunge la formarea de facie- un film uscat cu valuri fixate concentrate, separatii, concretiuni si alte elemente producatoare de forme; reflecta interactiunile moleculare, incluzand procesele patofiziologice moleculare (V.N.Shabalin, S.N.Shatohina, 1999).

Utilizand metoda deshidratatii (V.N.Shabalin, S.N.Shatohina, 1992) au investigat influenta manipularilor fizico- chimice selectate pe starea organizarii structurale a sistemului de lichid biologic in timpul tranzitie sale de la faza solida prin uscarea unei picaturi de plasma pe o sticla.

Investigatiile noastre au avut urmatoarele rezultate:

Structura picaturii de plasma uscata la sobolanii sanatosi: zona periferica de largime medie chiar cu crapaturi radiale, cu arcuri la marginile picaturii; zona de tranzitie cu un numar mediu de cristale sub forma de incretituri; zona centrala cu un numar mare de cristale mici sub forma de ace si incretituri, crapaturi sub forma de inele, jumatati de inele si valuri.

Structura picaturii uscate de plasma a tumorii la sobolanii neexpusi la manipulari fizico- chimice: zona periferica cu o cantitate mare de crapaturi „rupte” si de structura cutata (aparitii nespecifice ale situatiei patologice severe asociata cu intoxicatia); zona de tranzitie nu se manifesta; zona centrala faracrapaturi , pe fundatia fin granulara exista rare dendrite subtiri de marime mica. Acest lucru inseamna ca structura este clar diferita de cea de la sobolanii sanatosi.

Structura fasiei tumorale la sobolanii expusi la ozon: normalizarea formei si locatiei crapaturilor in zona periferica, dar structura cutata in anumite probe; aparitia zonei de tranzitie, dar exista numai zone de absorbtie cu „incretituri”; zona centrala fara crapaturi, in anumite probe structura cristalelor este similara cu cea de la sobolanii sanatosi, in anumite probe- dendrite cu ramuri groase unite in masive.

Structura fasiei tumorale la sobolanii expusi la radiatii: normalizarea formei si locatiei crapaturilor in zonele periferice, dar structura cu falduri, in plus structuri anormale ca „legaturile” Arnold (caracteristice in inflamatie); absenta zonei tranzitionale; in zona centrala- morfologia cristalelor este similara cu cea de la sobolanii sanatosi, dar nu sunt crapaturi, si in anumite probe sunt pliuri mari cu directie radiala.

Structura fasiei tumorale la sobolanii expusi la radiatii si ozon: normalizarea formei si localizarii crapaturilor in zone periferica, dar exista o strictura usoara cu falduri; zona de tranzitie fara crapaturi, cu cristale sub forma de dendrite mici cu ramuri groase fara a fi unite in masive. Acest lucru semnifica faptul ca zonele de tranzitie si periferica sunt practic refacute, se ajunge la disparitia elemntelor anormale disponibile dupa monoradiatie.

Schimbarile pot fi explicate la modul ca deshidratarea conduce la aparitia sistemului complex de campuri de gradient cu concentratia substantelor dizolvate. In timpul formarii de structuri, ionii liberi ai substantelor minerale, moleculele organice si complexele lor (proteina- lipid, proteina- glucid, proteina- sare, etc.) ocupa un anumit loc in concordanta cu puterea lor osmotica, oncotica si un un trofism mutual al moleculelor identice.

Abaterea de la ritmul fiziologic face ca moleculele organice sa isi piarda legaturile normale intremoleculare, pe de o parte, si se ajunge la contacte chimicale „interzise”, pe de alta parte. De exemplu, legaturile anormale ale moleculelor proteice pot apare cu glucidele, sarurile, lipidele, etc. In structura fasiei tumorale aceste schimbari se maifesta ca formarea de concretiuni disarmonioase, sectoare, la fel ca si formatiuni specifice ca „legaturile” Arnold si alte anomalii pe care le observam in probele de la animalele expuse la manipulari sau monoradiatie.

Este important de mentionat ca rolul cheie in formarea de orice structuri in interiorul fasiei este realizat de proteine ca molecule care definesc presiunea osmotica. Am mentionat deja modul in care proteinele, enzimele si complexele proteina- lipid sunt expuse la schimbari patologice datorita intensificarii peroxidarii lipidice. Schimbarile in cursul oxidarii radicalilor liberi influenteaza de asemenea compozitia minerala (definind presiunea osmotica) a lichidelor biologice in timpul dezvoltarii tumorilor maligne. Asta inseamna ca structura fasiei a implicat informarea in legatura cu relatiile functionale la nivel molecular. In aceasta conexiune se pare ca ar fi eficienta utilizarea acestei metode ca cea mai clara si adecvata pentru reflectarea intregului spectru de schimbari patologice care iau loc in organismele integre.

Utilizarea tumorilor inoculate (incluzand limfosarcomul Pliss) este o parte integranta a oncologiai experimentale. Ajuta de asemenea la obtinerea de rezultate mai capabile de a fi repetate si sigure din punct de vedere statistic asupra evaluarii activitatii oricarui preparat antitumoral. (N.A.popova, 2000).

In final, pentru confirmarea eficientei manipularilor efectuate este rezonabila considerarea unei schimbari a acestor parametrii in masa de tesut tumoral la diferite grupe experimentale. Este cunoscut faptul ca pentru modelul selectat de investigatie criteriul de eficienta a manipularilor efectuate este rezonabil sa consideram o schimbare in parametrii cum ar fi masa tumorala in difeite grupuri de experienta. Este cunoscut faptul ca pentru modelul selectat de investigatie criteriul de eficienta este inhibarea cu 40% a cresterii masei tumorale (evaluarea experimentala….1980).

Rezultatele au fost evaluate in ziua urmatoare dupa tratament. S-a stabilit o scadere de incredere a masei tumorale in grupuri I_ozon + IRI- cu 37,54%, IO₃I- cu 47,54%, IR- cu 25,73% in comparatie cu grupul fara nici o manipulare. Comparatia rezultatelor obtinute cu parametrii fecetului pentru limfosarcomul Pliss (inhibarea cu 40% a cresterii masei tumorale) servesc ca o confirmare evidenta a eficientei manipularilor fizico- chimice utilizate in experimentul nostru.

Concluzii: introducerea intra si para tumorala a serului fiziologic ozonat cu concentratii ale ozonului an amestecul gazos de 3000 mcg/L in tesutul tumoral conduc la o scadere a activitatii antioxidante, initierea proceselor de peroxidare, inhibarea intensitatii glicolizei care este asociata cu schimbari morfologice regresive ale tumorilor experimentale sarcom- 45 si limfosarcom Pliss: o crestere semnificativa a tesutului necrotizat, tulburari bine manifestate ale fluxului microcirculator.

S-a stabilit ca concentratiile ozonului de 900 mcg/l pentru infuziile intravenoase de ser fiziologic ozonat contribuie la resorbtia radacinii tumorale primitive, oricum la 17% din animale se ajunge la descoperirea de metastaze de limfosarcom.

Utilizarea combinata a terapiei cu ozon ca tratament pre-iradiere si reducerea dozei de radiatii ionizante scade riscul de stres oxidativ in organismele integre; a fel conduce la normalizarea metabolsimului carbohidratilor, la o crestere a vascozitatii sangelui, intensificarea chemoluminescentei ceolit induse luminol dependente, a fagocitelor, o scadere a intoxicatiei totale a organismului purtator de tumora.

Concluzie

Sumarizand cele mai sus mentionate am vrea sa facem un rezumat al rezultatelor analizate.

Un succes pentru fiecare metoda terapeutica bazata pe utilizarea de factori fiziologici este definita prin cunoasterea naturii tulburarilor pe care acesti factori se bazeaza, pe de o parte, si mecanismele actiunii lor biologice pe de alta parte.

Din moment ce in metabolsimul celulelor tumorale dominanta apartine glicolizei, un proces fitogenetic anterior oxidarii, tumora reprezinta o intoarcere la origini la nivelul anterior de dezvoltare, o forma primitiva stabila de existenta. In aceasta conexiune este logic sa presupunem ca crearea unui „salt de evolutie”- mediul artificial oxidant al tumorii- poate contribui la dezorganizarea metabolsimului primitiv anaerob al neoplamului.

Tulburarea echilibrului radicalilor liberi in prezenta tumorii se manifesta ca activitate antioxidanta a tesutului tumoral, pe de o parte si ca epuizarea apararii antioxidante a organismului purtator de tumora pe de alta parte.

Se considera ca multe metode anti- tumorale pot fi impartite in doua grupuri. Metodele dintr-un grup sunt axate pe scaderea nivelului de oxidare a radicalilor liberi. Dimpotriva, metodele terapeutice din celalalt grup sunt cumva conectate cu o intensificare viitoare a oxidarii radicalilor liberi in celulele tumorale.

In primul stadiu al investigatiilor efectuate am stabilit ca introducerea locala intra si para tumorala a ozonului sub forma serului fiziologic ozonat creeaza un blocaj al radicalilor liberi ai tumorii, distruge apararea antioxidanta, si ca rezultat al acestui lucru, intensificarea oxidarii radicalilor liberi afecteaza considerabil tumora crescand volumul de tesut tumoral necrotizat.

Aceasta duce in primul rand la refacerea echilibrului prooxidant- antioxidant al organismului purtator de tumora.

Ca un criteriu de eficienta a oricarei metode anticarcinogene se considera prelungirea duratei de viata la animalele de experienta. Acest parametru pentru sobolanii cu sarcom- 45 a fost de 27% si 30% la sobolanii cu limfosarcom Pliss.

Obtinand rezultate pozitive in primul stadiu al investigatiilor noastre ne-am indreptat atentia asupra studierii posibilitatii efetului sistemic al ozonului introdus pe cale parenterala.

Ca un criteriu al eficientei a fost scaderea diametrului tumoral cu un efect advers minim al ozonului asupra organismului. Concentratia potrivita a fost determinata- 400 mcg/L- si folosita in stadiul urmator de investigatii pentru a studia efectul combinat al radiatiilor ionzate si ozonului.

Mecanismele de actiune ale radiatiilor ionizate (dominante in terapia antti tumorala) este conectat cu procesele care include dezvoltarea reactiilor cu radicali liberi.

Ozonul modifica actiunea radiatiilor ionizante prin efectul oxigenului. Creste radiosensibilitatea tumorii cu ajutorul oxigenarii artificiale (invingerea radiorezistentei la celulele tumorale hipoxice).

Ozonul folosit inaintea radiatiilor creste intervalul terapeutic intre tumora si tesutul normal.

Acest lucru permite reducerea dozei de radiatii folosite si astfel scade incarcarea pe tesuturile sanatoase, mobilizeaza resursele antioxidante, reface proprietatile de aparare a organismului.

Astfel, ozonul la concentratii ridicate folosit prin metode locale produce un efect anticancerigen, si in combinatie cu radiatiile ionizante creste eficienta terapiei antitumorale.

Oricum, „triumful” ozonului a fost afectat de urmatoarele intamplari importante.

S-a stabilit ca concentratiile de ozon (900 mcg/L) folosite pe cale parenterala contribuie la resorbtia radacinii tumorale primare, dar duc la aparitia de metastaze de limfosarcom la 17% din animale.

Desi serul fiziologic ozonat conduce la distrugerea tumorii, induce de asemenea un atac puternic al radicalilor liberi asupra potentialului antioxidant al organismului si astfel creeaza conditii cancerogene pentru tesuturile normale ceea ce duce la aparitia de metastaze tumorale.

Descoperirea a fost confirmata atat prin lucrari experimentale ale cercetatorilor straini si lucari teoretice ale cercetatorilor rusi. De fapt conditia stabila prooxidanta si nivelul excesiv de peroxidare lipidica in celule creeaza o stare „cancerigena” ducand la transformarea blastomatoasa.

Oricine ar trebui sa stie acest lucru si sa si-l aminteasca inainte de a utiliza terapia cu ozon in oncologie, la fel ca si faptul ca terapia cu ozon este dependenta de doza si necesita selectarea cu atentie a conditiilor in care terapia cu ozon este rezonabil a fi utilizata.

Toate metodele fizico- chimice sunt axate pe schimbarea homeostaziei oxigenului si a radicalilor liberi.

Terapia cu ozon (in particular sub forma serului fiziologic ozonat) este cea mai accesibila, fiziologica, eficienta metoda care permite influentarea proceselor cu radicali liberi.

Ozonul in tratamentul complex al tumorilor maligne trebuie sa ocupe nisa sa bine meritata.

 

TERAPIA CU OZON IN NEUROLOGIE

Terapia cu ozon pentru reabilitarea pacientilor cu atac ischemci cerebral

Atacul ischemic cerebral este o tulburare persistenta focala a functiei cerebrale cauzata de un „esec” al metabolismului neuronal cauzat de ischemie. Infarctul cerebral este cea mai severa forma de boala ischemica cerebrala. Aceasta este o cauza principala a dizabilitatii stabile la pacientii cu profil neurologic. In ciuda disponibilitatii diferitelor forme si metode de reabilitare a pacientilor cu infarct cerebral, cele mai bun rezultat obtinut este adaptarea pacientului la afectiunea sa, dar nu inlaturarea ei.

In zilele noastre, detinem mai multe cunoastinte legate de aspectele metabolice ale patologiei atacului ischemic cerebral. Ischemia cerebrala acuta induce o cascada de reactii biochimice care duc la o disfunctie neuronala, astrocitoza, activarea microgliilor, influente trofice necoordonate (E.I.Gusev et al., 1996).

Principala legatura de schimbari aparuta in neuroni este considerata o tulburare a metabolismului energetic si o scadere acuta a compusilor de energie inalta. In acelasi timp, aceasta reprezinta o precerinta slaba pentru folosirea terapiei cu ozon la pacientii cu infarct cerebral. Aceasta actiune a ozonului este realizata prin inducerea o cresteri a utilizarii oxigenului de catre celulele cerebrale datorita activarii glicolizei, a ciclului Krebs, a β- oxidarii acizilor grasi, pe de o parte si prin actiunea sa optimizatoare asupra functiei de transport a oxigenului a sangelui pe de alta parte.

Problema reala de neuroprotectie conectata cu o perspectiva a utilizarii terapiei cu ozon la pacientii care au supravietuit atacului ischemic ramane preventia si eliminarea „excitotoxicitatii”. Unul din mecanismele cheie ale ultimului alaturi de activarea reactiilor cu radicali liberi si sintezei de citotoxine prin microglia activata este o eliberare de mediatori ai excitatiei- glutamat si aspartat in spatiul extracelular.

Stadiul final al procesului necrotic include activarea fermentilor intracelulari, distructia organitelor celulare si edem intracelular. Reactia lant descrisa poate fi limitata intr-un anumit grad prin compusi stabilizatori de membrana care includ serul fiziologic ozonat in limitele de concentratii penru ozon indicate mai jos.

Posibilitatile disponibile pentru recuperarea pacientilor cu infarct cerebral depind in cea mai mare parte de starea hemodinamica cerebrala si centrala. Corelarea acestor doi factori patogenetici depinde de potentialul individual compensator al corpupui uman, care defineste o variabilitate de roluri ale mecanismelor hemodinamice ale bolii. Ca factori „excitanti” au fost considerati nu numai stenoza fluxului intraarterial extracranial si tulburarile fluxului de sange colateral, ci si scaderea reactivitatii cerebrovasculare in combinatie cu o crestere a asimetriei emisferice, asimetrie a tonicitatii vasculare.

Atentia noastra indreptata asupra problemei rezervei hemodinamice cerebrale in contingentul de pacienti dati este conectata cu un mare potential de efecte „vasculare” ale terapiei cu ozon.

Refacerea activitatii kinetice a acestor pacienti si reintoarcerea lor la o viata activa depinde in cea mai mare parte de starea tonusului muscular. Potentialul terapiei cu ozon de a corecta tonusul muscular poate fi conectata cu influenta sa pozitiva asupra mecanismelor inhibitorii spinale si a inhibarii pre- si post sinaptice a α- motoneuronilor si interneuronilor. Efectele „metabolice” ale ozonului pot fi indreptate inspre schimbarile adverse ale corpusulilor sanguini la pacientii cu patologie data.

Datele adunate indica faptul ca ischemia acuta este asociata cu tulburari in activitatea enzimatica in eritrocite care sunt responsabile pentru intensitatea transportului transmembranar (ATP-aza). Acest lucru duce la o crestere a Na si Ca in eritrocite.

O crestere a nivelului de colesterina si a substantelor inrudite in membrana eritrocitara care conduce la o tulburare a fluiditatii lor, o scadere a deformabilitatii. Metabolismul oxidativ tulburat faciliteaza o scadere a 2, 3- difosfogliceratului si o crestere a afinitatii hemoglobina- oxigen.

Dupa Ya.I.Levin si A.M. Vain (1998), tulburarile reglatoare vegetative sunt factorii cheie ale patologiei cerebrovasculare, care conduce la tulburari mai semnificative ale controlului vegetativ in aceasta categorie de pacienti.

In aceasta conectarea proprietatilor vegetomodulatoare ale ozonului pot fi folosite cu succes.

Scopul important al terapiei medicamentoase in perioada acuta si reparatorie a atacului ischemic cerebral este imbunatatirea proprietatilor eeologice ale sangelui. Modelul caracteristic ale schimbarilor in sistemul de coagulare al sangelui includ o crestere a adeziunii si agregarii eritrocitare si trombcitare, a nivelului de fibrinogen o crestere a hematocritului si a vascozitatii dinamice a sangelui.

In acelasi timp, interactiunea dintre porcoagulanti, anticoagulanti si factorii fibrinolitici poate conduce la unul din cele 4 tipuri de reactii coagulopatice:

• hipercoagularea din perioada acuta;
• deprimarea sistemului fiziologic de anticoagulare;
• blocada fibrinolizei;
• reactie fibrinolitica decompensata.

Corectarea schimbarilor mentionate include folosirea dezagregantilor. Si terapia cu ozon poate fi folosita ca una din metodele de actiune.

Problemele de reabilitare a pacientilor cu atac ischemic cerebral sunt conectate cu profilaxia secundara a atacului acut ischemic cerebral. Si parametrii profilului lipidic, in particular continutul de lipoproteine cu densitate inalta sunt de mare importanta. Ultimele mentionate realizeaza un transfer revers de coloesterol de la tesuturi la fel ca si faptul ca previn formarea trombului la suprafata placii de aterom prin stabilizarea prostacilclinei.

Acest aspect al patogenezei atacului ischemic cerebral este extrem de actual legat de folosirea ozonului, care reactioneaza selectiv cu structurile lipidice.

In final, perspectivele terapiei cu ozon pentru recuperarea pacientilor cu atac ischemic cerebral sunt de asemenea conectate cu efectele imunomodulatoare ale ozonului, actiunea sa corectiva nespecifica asupra proceselor de autoimunizare. Alaturi de speciile de anticorpi implicati in patogeneza bolii exista de asemenea anticorpi la fosfolipide: anticorpi fata de lipoproteinele cu densitate scazuta oxidate, anticorpi la cardiolipina.

Aspectele mai sus mentionate ale patogenezei infarctului cerebral permit tragerea concluziei ca exista precerinte teoretice pentru folosirea terapiei cu ozon la recuperarea pacientilor cu infarct cerebral.

Investigatiile efectuate au aratat ca folosirea metodelor mai sus mentionate de terapie cu ozon pentru recuperarea pacientilor cu atac ischemic cerebral creste eficienta masurilor de recuperare cu 18- 22% (incluzand schimbari pozitive ale miscarii, sferelor senzoriale, cognitive si in activitatea obisnuita a pacientilor).

Mai bine de 1/3 din pacienti au mentionat starea de bine deja dupa prima procedura din cadrul terapiei cu ozon. Dinamica pozitiva stabilita a fost exprimata sub forma scaderii intensitatii cefaleei, vertijului, normalizarii somnului de noapte, stabilizarea tensiunii arteriale, imbunatatirea apetitului. Senzatiile subiective din timpul terapiei cu ozon sub forma picaturilor de ser fiziologic au fost cel mai mult descrise ca senzatie de „oboseala placuta”, „confort general”.

Astfel, investigatiile clinice efectuate au confirmat presupunerile in legatura cu influenta multifatetata a terapiei cu ozon asupra rezultatelor infarctlui cerebral. Cel mai eficient tratament de recuperare care include ozonul in perioada acuta are cu siguranta urmatoarele motive:

• in primul rand, potentialul de adaptare a creierului, este mai puternic in primele cateva saptamani dupa atacul ischemic cerebral;
• in al doilea rand ciudateniile influentei sanogenetice a terapiei cu ozon in aceasta perioada de infarct cerebral conectata cu corectarea imediata a proceselor neuro- si hemodinamice ale creierului

In perioada de recuperare a atacului ischemci cerebral accentul efectelor sistemice ale terapiei cu ozon sunt schimbate catre hemodinamica centrala care este explicata prin elasticitatea crescuta a mecanismelor reglatorii care controleaza activitatea cardiaca si tonusul arterial in ultimele stadii de recuperare ale acestei categorii de pacienti.

Pe de alta parte, reactiile metabolice „exprimate” la nivelul transportului de oxigen si a sitemului de coagulare a sangelui prin terapia cu ozon sunt nespecifice., caracterul „de baza” se manifeste independent de durata bolii.

In general, eficienta relativ inalta si absenta complicatiilor permit recomadarea terapiei cu ozon ca o companenta al programului complex de recuperare a pacientilor care au supravietuit atacului ischemic cerebral.

Terapia cu ozon pentru formele cronice de insuficienta cerebrovasculara (encefalopatia discirculatorie)

Dupa clasificarea la zi a bolilor cerebrospinale vasculare (E.V.Schmidt, 1985), encefalopatia discirculatorie inseamna tulubrari circulatorii cerebrale incet progresive, care conduc la cresterea graduala difuza a schimbarilor structurale asociate cu disfunctiile cerebrale.

Rolul principal in etiologie este aliniat la ateroscleroza, hipertensiunea arteriala, sau combinatia lor (G.A.Akimov, 1993; A.N.baranenko, 1988; N.A.Borisova, 1995), angiocoagulopatiile (E.M.Burtsev, 1978; O.N.Voskresenskaya et al., 1995), bolile de inima (I.P.Gonzova, 1995; I.V.Damulin, 1995).

Acest aport insuficient de oxigen la creier si o utilizare insuficienta a oxigenului caracteristica encefalopatiei discirculatorii sunt considerate indicatiile principale pentru includerea terapiei cu ozon in complexele terapeutice complexe.

Investigatiile realizate au aratat ca cursul optim de tratament al terapiei cu ozon ca o componenta a tratamentului multimodal pentru acesti pacienti consta in 5 tratamente zilnice sub forma picaturilor de ser fiziologic izoton 200 ml barbotat anterior cu amestec gazos ozon/oxigen la o concentratie a ozonului de 800 mcg/L pentru 10 minute.

Este posibila realizarea monoterapiei cu ser fiziologic ozonat, daca este necesar preparate hipotensoare pot fi folosite aditional. In acest caz numarul total de tratamente poate fi crescut pana la 10- 12 si ele ar trebui facute in numar de 5 proceduri pe saptamana. Concentratiile ozonului cresc pana la 20 mcg/l/kgc, dar nu mai mult de 1600mcg/L.

In cazul encefalopatiei circulatorii, in particular in starile initiale, atunci cand este asociata cu bolile sistemului digetiv la fel ca ca atunci cand infuziile picatura cu picatura nu se pot realiza, se recomanda efectuarea insuflatiilor rectale de amestec gazos ozon/oxigen cu concentratii ale ozonului de 10000mcg/L, 10- 15 proceduri pe un curs de tratament.

Pentru a selecta pacientii pentru terapia cu ozon, alaturi de durata bolii este necesara evaluarea nivelului initial de podusi de peroxidare lipidica si a sistemului antioxidant, nivelul lor de echilibru la fel ca si controlul tolerantei pacientului la o singura infuzie de ser fiziologic ozonat. Contrainidicatiile stiute ar trebui luate de asemenea in considerare: sindrom hemoragic, hipertiroidism, epilepsie, infarct miocardic acut. Nu este recomandata folosirea terapiei cu ozon in combinatie cu oxigenarea hiperbara pentru a nu stimula hiperoxia sau intensificarea peroxidarii lipidice la fel ca si medicatia hipercoagulanta.

Starea generala de bine a fost observata practic la toti pacuentii dupa primele tratamente cu ozon. Aceasta s-a manifestat sub forma unei „cresteri de energie”, „crsterea activitatii”, „luciditatea gandirii”, o scadere considerabila a intensitatii si duratei cefaleei, vertijului, somnolentei si oboselii. Dupa toate, a fost observata scaderea tulburarilor emotionale si afective, manifestarea unei atentii crescute pentru mediul inconjurator (comunicare, carti, TV, imbunatatirea memoriei (A.A.Smirnov, 1996).

Astfel, folosirea serului fiziologic ozonat ca o componenta a terapiei complexe a pacientilor cu encefalopatie circulatorie asociata cu ateroscleroza cerebrala sau in combinatie cu hipertensiune arteriala a aratat ca alaturi se imbunatatirea clinica se ajunge la schimbari pozitive in structura parametrilor etabolismului lipidic. Investigatiile facute asupra produsilor de peroxidare lipidica si a sistemului antioxidant in dinamica inainte si dupa tratament au aratat o scadere reala a conjugatilor dienici si tienici la pacientii cu stadiile I si II, si a bazelor Schiff- la pacientii aflati in toate stadiile encefalopatiei discirculatorii. In acelasi timp, se ajunge la o activare semnificativa a sisitemului antioxidant sub forma unei cresteri a enzimelor sanguine: superoxidedismutaza in toate stadiile si catalaza in stadiul I care arata stimularea potentialului defensiv al organismului in conditii de hipoxie cronica asociata cu tulburari discirculatorii.

Analiza rezultatelor imediate ale tratamentului care include terapia cu ozon a fost stabilit ca eficienta tratamentului este mai ridicata la pacientii cu encefalopatie discirculatorie de stadiile I si II asociata cu ateroscleroza vasculara cerebrala cu o durata a bolii de mai binde de 10 ani. Un efect bun datorat folosirii serului fiziologic ozonat este primit la pacientii cu stadiul I cu boala hipertensiva. Nu exista nici o relatie directa a rezultatelor tratamentului cu cursul encefalopatiei discirculatorii, varsta si bolile asociate.

Numai imbunatatiri nesemnificative dupa cursul tratamentului care include terapia cu ozon sunt gasite la pacientii cu encefalopatie discirculatorie de grad II si III asociata cu ateroscleroza in combinatie cu boala hipertensiva de stadiul II- III. Nu exista deteriorare a starii pacientului si efecte secundare datorita terapiei cu ozon intravenoase.

Rezultatele primite permit tragerea unei concluzii: cu cat este mai bine exprimata si stabila imbunatatirea clinica a pacientilor cu encefalopatie discirculatorie este conectata cu folosirea serului fiziologic ozonat in picaturi care poate fi explicata prin actiunea sa asupra mecanismelor patogenetice principale ale encefalopatiei discirculatorii.

Astfel, folosirea ozonului faciliteaza stratificarea valorilor schimbate ale metabolismului lipidic, la activarea legaturii enzimatice a sistemului de aparare enzimatic prin inducerea unei scaderi a nivelului initial crescut de produsi lipidici peroxidati. In concluzie, scaderea vascozitatii sanguine permite imbunatatirea proprietatilor reologice ale sangelui si din acest motiv scaderea tulburarilor hipoxice in sistemul nervos central care alaturi de a scadere a simptomelor de angiospasm contribuie la imbunatatirea parametrilor hemodinamici cerebrali, dupa REG.

Bazandu-ne pe cele mai sus mentionate, mecansimele generale de actiune ale terapiei cu ozon in tulburarile ischemice cronice de circulatie cerebrala pot fi demonstrate dupa cum urmeaza:

Folosirea serului fiziologic ozonat in picaturi duce la productia de asa numite ozonide in sangele pacientilor. Acesti compusi secundari sunt transportati prin tot torentul sanguin. In functie de intensitatea fluxului cerebral sanguin, cele mai multe ozonide penetreaza bariera hematoencefalica si ajung in creier unde produc un efect de stabilizare a membranei prin imbunatatirea proprietatilor strctural- functionale ale stratului membranar lipidic neuronal. Membranele celulare sunt tintele principale ale actiunii ozonului asupra sistemelor organsimelor. Acest lucru duce la imbunatatirea proceselor de transmisie, procesare si retinere a informatiei in SNC (A.N.Erin, N.V.Guyaeva, E.V.Nikushin, 1994).

Pe aceste baze, optimizarea activitatii de integrare a creierului ia loc ceea ce duce la o dezvioltare mai rapida a proceselor compensatorii cu imbunatatirea sau refacerea functiilor senzoriale si motorii, limbice- reticulare, si altele.

Deci, rezultatele investigatiilor facute permit recomandarea metodei date de tratament complex cu ser fiziologic ozonat in picaturi ca o metoda patogenetica adecvata de tratament a pacientilor cu encefalopatie discirculatorie asociata cu ateroscleroza si hipertensiune arteriala.

Terapia cu ozon a migrenei

Investigatiile au inclus 68 pacienti: cei mai multi au avut migrena fara aura (64%); migrea cu aura a fost diagnosticata in 36% din cazuri. In structura aurei, tulburarile vizuale si parestezia au fost acuzele dominante. Un pacient a avut migrena oftalmoplegica.

Varsta media a pacientilor a fost de 26,3 ani. Femeile au fost predominante (71%). Frecventa migrenei s-a intins de la 2-3 pe saptamana la 5-6 pe an. Cele mai multe cazuri au aratat un caracter unuilateral al durerii (73% din pacientii investigati). La 32% din pacienti paroxismele au fost asociate cu cefalee in tensiune in perioada interictala.

 

Terapia cu ozon a neuropatiei compresiv ischemice

Neuropatia de tunel compresiv ischemica este patologia trunchiului trunchiului nervos cauzata de iritarea sa locala, cpmprimarea si ischemia in conditii anatomice si biochimice necorespuzatoare de locatie a nervului (V.S.Lobzin, A.F.Rahimdzanov, N.M.Zhulev, 1998). Aceasta definitie singura face foarte clar faptul ca neuropatia compreiv ischemica (CIN) este o boala polietiologica.

Considerand ca rol principal ischemia trunchiului nervos in patogenia CIN, pentru imbunatatirea circulatiei sangelui, aportul de oxigen si functia nervilor comprimati este de recomadat folosirea terapiei cu ozon. Una din cele mai folosite metode este infuzia intravenoasa picatura cu picatura de ser fiziologic ozonat  200 ml barbotat cu amestec gazos ozon/oxigen la o concentratie a ozonului de 800- 1600 mcg/L pentru 10 minute inainte de tratament.

Un curs de tratament contine 5- 12 proceduri care depind de celelalte metode terapeutice folosite aditional. Procedurile ar trebui realizate de 5 ori pe saptamana. Terapia cu ozon sub forma piacturilor de solutie salina nu ar trebui folosita in combinatie cu medicatia hipocoagulanta. La inceput pacientul ar trebui sa primeasca o singura infuzie de ser fiziologic ozonat pentru a se verifica reactia individuala si pentru a investiga sistemul de coagulare si anticoagulare al sangelui. Cursurile de terapie cu ozon pot fi repetate la fiecare 6 luni (Yu.P.Potehina, 1997).

Rezultate clinice pozitive au fost obtinute in 85% din cazuri cu terapia cu ozon sub forma unei scaderi semnificative a simptomelor, normalizarea rezultatelor testelor de provocare, imbunatatirea sensibilitatii zonei de inervatie a nervului afectat. Datorita scaderii considerabile sau disparitiei paresteziei nocturne a mainilor dupa cursul terapiei cu ozon, se ajunge la normalizarea somnului de noapte, imbunatatirea starii generale, cresterea capacitatii de munca. Terapia cu ozon sub forma serului fiziologic ozonat in picaturi nu a cauzat nici o deteriorare a starii pacientului, efecte secundare sau complicatii (Yu.P.Potehina, 1997).

Imbunatatirea a venit ca regula dupa 3- 6 proceduri. Dupa tot, la sfarsitul unui curs de terapie cu ozon inhibarea proceselor de peroxidare lipidica si activarea a activitatii antioxidante a luat loc dupa datele analizei de biochemiluminescenta a plasmei sanguine si determinarii produsilor de peroxidare lipidica.

Rezultatele obtinute ale tratamentului au tinut o medie de 7 luni. Deci, se recomanda oferirea pacientilor cu neuropatie ischemica compresiva cursuri profilactice de terapie zu ozon care sa includa 5- 12 picaturi de ser ozonat la fiecare doua zile, de doua ori pe an, in primavara si toamna.

Sumarizand mecansimele investigate so bine cunoascute ale actiunuu ozonului, terapia cu ozon sub forma serului fiziologc ozonat in picaturi este implicat in patogeneza nuropatiei compresive ischemice la diverse stadii:

1. terapia parenterala cu ozon faciliteaza o crestere a presiunii partiale a oxigenului in sangele arterial prin saturatia in oxigen atat a plasmei sanguine cat si a hemoglobinei (R.Chiong et al., 1990), care poate induce o sacdere atat a hipoxiei locale cat si generale, activarea metabolismului gazos in zona cu ischemie.
2. Ozonul este capabil sa stimuleze metabolismul glucozei in eritrocite, formarea de 2, 3- DPG- substanta care contribuie la o eliberare mai completa a oxigenului de catre oxihemoglobina si schimbarea curbei de disociatie a hemoglobinei catre drepata (O.Rokitansky, 1982). Astfel, mai mult oxigen este eliberat la tesuturi, in particular cele afectata de ischemie.
3. Datorita interactiunii cu corpusculii membranari lipidici, ozonul creste deformabilitatea eritrocitelor si scaderea agregarii lor si astfel imbunatateste fluiditatea sangelui in patul microvascular.
4. Picaturile saline ozonate imbunatatesc circulatia periferica prin eliminarea spasmului arteriolar, cresterea unplerii patului sanguin, si imbunatatirea circulatiei venoase in membrele inferioare. Ozonul poate facilita o scadere a spasmului arteriolar si deschiderea capilarelor non- functionale astfel activand microcirculatia la tesuturile cu ischemie.
5. Ozonul folosit in doze terapeutice scade moderat coagularea sangelui prin schimbarea valorilor coagulogramei pana la valoarea inferioara a normalului, in particular in cazurile unei tendinte initiale de hipercoagulabilitate. Acest lucru poate ajuta scaderea sau prevenirea coagularii intravsculare a sangelui, in particular in cazul stagnarii sangelui venos si a ischemiei. Prin inducerea unei hipocoagulari moderate sub forma cresterii timpului activat de recalcificare si timpului de tromboplastina activata, scaderea agregarii trombocitare si activarea fibrinolizei, ozonul este capabil sa previna tromboza in zonele de flux sanguin cu turbulente si faciliteaza liza trombilor mici produsi imbunatatind astfel proprietatile reologice ale sangelui.
6. Multumita circulatiei sanguine imbunatatite, in particular in microcirculatie, ozonul scade posibil edemul tosular si tensiunea tisulara in canal.

Astfel, ozonul activ implicat in patogeneza neuropatiei compresiv ischemice stimuleaza refacerea nervului afectat in principal prin imbunatatirea microcirculatiei si reologiei sanguine. Terapia cu ozon fara eliminarea cauzelor principale ale xompresiunii trunchiului nervos scad hipoxia si activeaza metabolismul oxigenului in tesuturile ischemiate. O asemenea actiune patogenica a sokutiei izotone ozonate este foarte importanta pentru tesutul nervos numai in cazul proceselor aerobe care iau loc.

Ozonul folosit pe cale parenterala poate influenta direct sau indirect anumite mecanisme de formare a neuropatiilor compresive ischemice si in acelasi timp sa desfinteze „cercurile adverse” ale patogenezei la fel ca si sa optimizeze homeostazia oxigenului in trunchiul nervos comprimat.

Terapia cu ozon a manifestarilor neurologice ale osteocondrozei

Osteocondroza spinala este considerata o boala cronica sistemica a tesutului de conexiune a carui dezvoltare necesita o dispozitie si manifestare genetica- expunere la factroi exo- si endogeni. Printre primele sunt agentii numarati infectiosi, fizici si chimici, si din a doua categorie- anumite variante constitutionale, anomalii spinale, functie tulburata a sistemului locomotor, boli asociate ale coloanei si a altor organe (V.P.Veselovsky, 1991).

Aceasta boala multi factoriala afecteaza in primul rand discul intervetebral in fata altor sectiuni ale aparatului locomotor si sistemului nervos (O.G.Kogan et al., 1983).

Printre manifestarile neurologice ale osteocondrozei spinale, sindromul de durere vertebrala este de cea mai mare importanta pentrui evaluarea adecvata a tratamentului inceput. Acest sindrom consta in 4 componente: durere musculara, durere a ligamntului fascial, durere articulara, durere discogena.

Dupa cele mai sus mentionate, tratamentul conservativ la pacientii cu manifestari neurologice ale osteocondrozei spinale ar trebui sa fie complex, diferentiat si bazat pe principalele mecanisme patogenice ale bolii. Masurile terapeutice ar trebui indreptate catre aria vertebrala afectata si manifestarile extravertebrale.

Sunt 5 principii principale ale terapiei bolilor vertebrogenetice ale sistemului nervos:

• excluderea incarcarilor statice- dinamice adverse;
• stimularea centurilor musculare;
• expunerea de faza si completa;
• scaderea senzatiei dureroase;
• cantarirea cu atentie a masurilor terapeutice.

Ultimele 4 principii pot fi realizate in intregime cu metode de terapie regionala (locala) cu ozon special dezvoltata pentru manifestarile neurologice ale osteocondrozei cervicale si lombare.

Investigatiile noastre au inclus 103 pacienti cui sindroame reflexe si radiculare ale osteocondrozei cu localizare cervicala si sacrolombara. Diagnosticul bolii vertebrogene a fost facut in concordanta cu clasificarea general acceptata a manifestarilor neurologice ale osteocondrozei spinale (I.P.Antonov, 1985).

Dupa aceasta clasificare, 46 de pacienti au fost diagnosticati cu sciatica vertebrogena, 38 pacienti- cu radiculopatie dicogenetica la radacinilor lombara 5 si sacrata 1. 12 pacienti cu schimbari distrofice degenerative spinale cu localizare cervicala au fost diagnosticati cu cervicalgie vertebrogenica, 7 pacienti- cu cervicalgie vertebrogena. In structura sindroamelor radiculare radiculopatia S1 (42,8%) a fost dominanta, radiculopatia L5 si S1 a fost inregistrata in 32% din cazuri, radiculopatia L5- in 25% din cazuri. Printre pacientii cu sindroame reflexe, manifestarile musculare- tonice au fost de obicei asociate cu manifestarile neurodistrofice, si la 4 pacienti- cu manifestarile degenerative vasculare ale osteocondrozei.

Varsta medie a pacientilor a fost intre 41,8±3,3 ani. Durata medie a bolii in toate formele nosologice s-a intins de la 5,6 la 7,3 ani. Numarul de barbati si femei a fost aproximativ egal.

Investigatiile facute in legatura cu statusul obiectiv la toti pacientii au inclus urmatoarele:

• Evaluarea sindromului radicular in puncte conforme cu sistemul special creat de Departamentul de Neurologie si Psihiatrie al Academiei de Stat Nisnhy Novgorod;
• Evaluarea gradului de afectare al miscarii localizata la nivelul sectiunilor crevicala si lombara a maduvei, in functie de datele investigatiei;
• Investigarea semnului Lasegue, la pacientii cu sindrom dureros lombar, ca un criteriu pentru manifestarea tulburarilor de reflex muscular- tonic;
• Evaluarea manifestarilor neurodistrofice in punctele care corespund zonelor anatomice cu neurodistrofibroza se axeaza si accentueaza durerea in ultimele in timpul palparii;
• Investigarea gradului de scolioza manifesta in acele puncte;
• Investigarea intensitatii sindromului dureros, dupa datele scalei analoage vizuale;

Investigatiile experimental- fiziologice au inclus determinarea nivelului de scadere in functie de scala Beck, si calitatea vietii- in functie de rezultatele chestionarului special conceput pentru acest lot de pacienti (A.N.Belova, V.N.Grigoryeva, 1997). Lasand la o parte evaluarea statusului obiectiv la anumiti pacienti (n = 25) in dinamica, care au trecut prin investigatii radiotermometrice ale temperaturii in punctele paravertebrale si la nivelul proiectiilor discurilor intervertebrale legat de nivelele afectiunii spinale.

Electromiografia si electroneuromiografia au fost realizate la 32 de pacienti inainte si dupa cursul de tratament pentru obiectivarea rezultatelor obtinute. Pentru acelasi scop la fel ca si pntru investigatia functiei sistemului nervos vegetativ periferic 18 pacienti au suferit investigatii reovasografice la nivelul vaselor membrelor inferioare.

Cea mai frecventa acuza a pacientilor a fost durerea la nivelul sectiunilor cervicala si lombara ale maduvei cu iradiere la nivelul bratului sau piciorului. In functie de datele scalei analoage vizuale, intensitatea durerii si sindroamele reflexe a fost 43,6±3,9mm, si in sindroamele radiculare- 57,6±3,1mm. La anumiti pacienti (31%), senzatia de durere a avut caracter de arsura, tragere. Durerea localizata a aparut la 27% din pacienti. Ca regula, alaturi de senzatia de durere, cei mai multi pacienti s-au plans de parestezii in sectiunea distala a membrului.

Echilibrul initial al lordozei lombare a aparut la 78% din pacientii cu localizare potrivita a procesului patologic. In functie de datele curvemetriei, lordoza lombara a aparut la o medie de 8,2±1,6mm. In cazul greutatii lordoza lombara a crescut pana la 19,2±1,4mm care certificat situatia de reducere considerabila a miscarii.

Scolioza cu manifestari de diferite grade a apartu la 68% din pacienti. Lipsa durerii la nivelul musculaturii paravertebrale a fost determinata la 83% din pacienti.

Analizele efectuate au aratat corelatia existenta intre gradul de manifestare initiala a sindromului dureros, gradul de limitare al miscarii in sectiunea potrivita a maduvei si manifestarile reflezului muscular- tonic extravertebral.

In functie de datele spondilografice, simptomele osteocondrozei au fost observate la 67% din pacienti. Manifestarile spondiloartrozei sub forma sclerozei la nivelul suprafetelor articulare si a marginilor osoase ale articulatiei au fost observate la 48,2% din pacienti. Semnele de scolioza au aparut mai rar- la 29% din pacienti. Instabilitatea vertebrala sub forma retro sau anterolistezis a fost observata la 4 pacienti.

Grupele de control au inclus pacienti cu fiecare forma nosologica de investigat, si la care autohemoterapia minora cu sange neozonat a fost folosita in combinatie cu introducerea regionala (ca placebo) a unui volum egal de oxigen.

Pacientii din toate grupurile au primit un tratament identic complex care a inclus medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, vitamine din grupul B, preparate sedative si exercitii terapeutice.

Rezultatele observarii dinamice a pacientilor au aratat ca folosirea terapiei cu ozon dupa schema recomandata cu un complex de tratamente la acest lot de pacienti a crescut eficienta terapiei in sindroamele reflexe cu diferite localizari cu 28-30%, in sindroamele radiculare- cu 21,5%. Numarul pacientilor externati din spital cu un efect terapeutic bun in sindroamele reflexe a fost mai mare decat in grupurile de control (respectiv 63 si 45% printre pacientii cu localizare cervicala a osteocondrozei, p<0,05; 58 si 39% printre pacientii cu localizare sacrolombara a schimbarilor distrofice degenerative, p<0,05). Numarul pacientilor externati din spital cu un efect terapeutic bun dintre pacientii cu sindroame radiculare cu localizare sacrolombara a fost nesemnificativ diferit fata de grupul de control, dar numarul de pacienti cu efect terapeutic nesatisfacator a fost aproape de 3 ori mai putin (respectiv 6,5 si 18%, p<0,05).

Este important de mentionat ca deja dupa 3-4 proceduri de terapie cu ozon pacientii au anuntat o imbunatatire considerabila a starii manifestata ca o scadere a intensitatii durerii si schimbare a caracterului ei (disparitia componentei hiperpate, a intervalelor de aparitie a durerii, micsorarea zonei de iradiere). In acelasi timp s-a ajuns la o crestere a mobilitatii spinale, normalizare a posturii imbunatatire a somnului de noapte.

La sfarsitul cursului de tratament cu ozon manifestarile sindromului dureros la pacientii cu simptome neurologice ale osteocondrozei lombosacrate au scazut cu 53% in cazul manifestarilor reflexe si cu 34%- in sindroamele radiculare. Scaderea senzatiei de durere a fost caracterizata prin corelarea ei inversa cu nivelul initial de durere. Ultimul poate fi explicat prin functia in SNC a durerii formate dominanta in sindroamele dureroase vertebrogene persistente. Se intelege ca prezenta unui focar mai putin dominant a permis terapiei cu ozon sa realizeze efectele sale antinociceptive.

Tendinta similara a fost de asemenea observata in lichidarea sindromului dureros cervical. La pacientii din aceasta grupa s-a ajuns la o scadere a intensitatii durerii cu 47% la momentul externarii lor din spital.

Dinamica manifestarilor reflexului muscular- tonic, in particular semnul lui Lasegue, a fost diferita. In acesasta situatie, cu cat au fost mai bine manifestate reactiile extravertebrale musculo- tonice, inainte de cursul tratamentului, cu atat a fost mai mare regresia lor in timpul tratamentului. Unghiul de ridicare la testul Lasegue la pacientii cu sciatica a crescut cu o medie de 31±4,2%, la pacientii cu radiculopatie cu 23,5±3,4%, ceea ce a depasit schimbarile pozitive ale indicilor analogi din grupul de control (p<0,05).

Cele mai sus mentionate explica mecanismele principale sanogenetice ale terapiei cu ozon legate de o scadere a fluxului aferent al impulsului prin fibrele nervoase sinuvertebrale care influenteaza primar manifestarile reactiilor reflexe musculo- tonice.

Introducerea regionala a amestecului gazos ozon/oxigen a accelerat considerabil procesul formarii unui nou stereotip de miscare  cu fixatie musculara stabila (mai rar localizata). Ultimul a fost aparent definit nu numai prin modificarea reactiilor musculo- tonice reflexe, ci si prin activarea mecanismelor endogene segmentale de control al durerii. Dinamica relatiei intindere- functie in lantul biokinematic „maduva- membre inferioare” s-a manifestat sub forma unei cresteri semnificative a gradului de miscare in sectiunile cervicala si lombara ale maduvei (respectiv cu 37% si 51%).

In grupurile de control intoarcerea la valorile normale ale gradului de miscare a fost inregistrata doar la 2 pacienti.

Schimburile cele mai putin manifestate au fost observate legat de deformarea scoliotica a coloanei vertebrale, a carei manifestare initiala nu a fost dependenta nici de intensitatea durerii nici de gradul de limitare al miscarii. La sfarsitul cursului de tratament cu ozon numarul pacientilor din grupul principal cu scolioza gradul 3 a scazut de la 13 la 4 (p<0,05).

O scadere a manifestarilor radiculare s-a intins de la reducerea nesemnificativa a tulburarilor senzitive cu ajutorul ozonului la refacerea completa a reflexelor simetrice si potentialului muscular prin indreptarea primului deget. Per total, manifestarile sindromului radicular au scazut de la 1,63±0,21 puncte la 1,17±0,13 puncte (p<0,05). La grupul de control, regresia simptomelor date nu a depasit 10-12% ceea ce nu poate fi considerat un fapt credibil.

O scadere a manifestarilor neurodistrofice a fost notabila la pacientii cu sindrom dureros cervical care a fost in aparenta conectat cu introdicerea directa a amestecului gazos ozon/oxigen  in zonele „trigger” de neuroosteofibroza. O scadere a durerii in aceste zone in timpul palparii a fost corelata cu regresia manifestarilor musculo- tonice vertebrale si extravertebrale la lotul de pacienti dat. In functie de cele mai sus mentionate, ultima a fost indusa cu „relaxarea” aditionala a fluxului dureros aferent care a fost in schimb legat de influenta pozitiva a terapiei cu ozon asupra metabolismului in zonele de regenerare distrofica, cresterea pragului lor dureros.

O tendinta spre o scadere a conditiilor depresive in timpul tratamentului nu a fost credibila atat in grupul principal cat si in cel de control care servste ca o confirmare indirecta a izolarii relative a reactiilor emotionale de la gradul de compensare al tulburarilor vertebrale. O urcare a calitatii vietii a fost de asemenea observata chiar la nivelul tendintei ca poate fi conectata cu o „fixare” insuficienta a schimburilor pozitive ale starii generale in constienta pacientilor.

Dupa datele de radiotermometrie, prin terapia cu ozon s-a ajuns la o scadere credibila a gamei de valori de temperatura de adancime in punctele paravertebrale si un echilibru al simptomului de asimetrie a temperaturii.

Electromiografia a aratat o influenta pozitiva  a terapiei regionale cu ozon asupra activitatii musculare bioelectrice: disparitia activitatii lor spontane, o crestere nesemnificativa a amplitudinii potentialelor (cel mai mult in partea afectata), o scadere credibila a coeficientului sinergic. Ultimul a fost in aparenta conectat cu o csadere a durerii si imbunatatire a functiei alfa-motoneuronilor spinali.

O crestere a ratei de conducere a impulsului a fost inregistrata atat la partile afectate cat si la cele sanatoase. Oricum, a fost credibil doar in legatura cu nervii fibulari ( de la 47,4±1,2 m/s la 56,3±1,4 m/s, p<0,05). Schimbarile la rata de conducere a impulsului au fost in aparenta conectate cu imbunatatirea circulatie sangelui in segmentele spinale afectate si in radacini.

Folosirea amestecului gazos ozon/oxigen a facilitat de asemenea o crestere a amplitudinii maxime a raspunsului- M. Oricum, in ciuda cresterii credibile a parametrului dat in interiorul grupului principal revenirea sa la un nivel normal a fost inregistrat numai in cazul sindroamelor reflexe extravertebrale ale osteocondrozei spinale.

Prin terapia cu ozon la pacientii cu sciatica vertebrogena s-a ajuns la o scadere credibila a perioadei latente a reflexului- H ( de la 27,9±0,21m/s la 26,3±0,24m/s, p<0,05) care serveste ca indicii indirecte a imbunatatirii hemodinamicii locale si scadere a aferentelor dureroase de la periferie.

Imbunatatirea functiei sistemului nervos vegetativ prin terapia cu ozon a fost confirmata de cresterea umplerii cu sange a vaselor ingustate si scaderea tonusului lor, in functie de datele reovasografiei.

Astfel, schema aproximativa a reactiilor sanogenetice dezvoltate de pacientii cu manifestari neurologice ale osteocondrozei spinale prin terapia regionala cu ozon include:

1. Scaderea iritatie capetelor sinovertebrale ale nervilor datorita actiunii scazute a :
2. factorului discirculator, o scadere a edemului din tesuturile inconjuratoare;
3. factorului dislocator datorita refacerii partiale a proprietatilor de amortizare ale discului afectat, si ca rezultat, o imbunatatire a metabolismului sau si activarea influentelor trofice;
4. factorul aseptic- antiinflamator indus de sinteza prostaglandinelor ca mediatori ai inflamatiei si activarea imunitatii celulare care contribuie la crestera vitezei de eliminare a componentelor „straine”;

Ca rezultat, se ajunge la o scadere semnificativa a fluxului aferent de la periferie la SNC.

Actiune reala antinociceptiva a tratamentelor cu ozon asociate cu:

• oxidarea directa a algopeptidelor;
• scaderea produsilor suboxidati in muschii spasmodici;
• crestera pragului de excitabilitate al recetorilor de durere de pe membrane (efect de stabilizare a membranelor);
• imbunatatirea functiei segmentului aparatului spinal manifestata ca accelerarea formarii unui nou stereotip de miscare;
• activarea mecanismelor spinale de control a durerii;
• normalizarea bazelor vegetative- torfice ale actului motional

Cele mai sus mentionate pot fi considerate ca o substitutie pentru folosirea regionala a terapiei cu ozon in tratamentul complex al pacientilor cu manifestari neurologice ale osteocondrozei spinale.

 

TERAPIA CU OZON IN PRACTICA CHIRURGICALA

Peritonita

Folosirea terapiai cu ozon in tratamentul complex al formelor diferite de peritonita este bazat pe mecanismul dublu de actiune patogenetica al ozonului. In primul rand, efectul sau local prin activitatea dezinfectanta impotriva bacteriei, virusurilor, si fungilor rezultate din tulburari la nivelul membranelor lor datorita oxidarii fosfolipidelor si lipoproteinelor, ruperii lanturilor polipeptidice si proteinelor. In al doilea rand, efectul sau sistemic legat de complexele prote-na- lipid din plasma si membranele celulare care conduc la o crestere a pO2 si eliminarea hipoxiei la nivel celular, transformarea si sinteza de substante biologic active, eliminarea toxemiei, activarea celulelor imunocompetente, imbunatatirea reologiei si functiei de transport a oxigenului sanguin, scaderea intensitatii proceselor de peroxidare lipidicasi activarea sistemului de aparare antioxidanta a organismului.

Schema de tratament cu ozon depinde de forma, intinderea si faza peritonitei care defineste doza si metoda de terapie cu ozon aplicata.

Toate variantele de terapie sugerate de medici diferiti pentru tratatrea peritonitei sunt bazate pe folosirea combinata a metodelor sistemice si locale de terapie cu ozon in complex, alaturi de terapia traditionala.

S.V. Semenov, A.S. Snigorenko, B.P. Kudrayavtsev au sugerat schema optima de folosire a amestecului gazos ozon/oxigen luad in considerare  sindromul asociat de insuficienta poliorganica.

In cazul unui numar mare de rani sau oameni raniti, in particular in conditiile chirurgie militare, folosirea parenterala a serului fiziologic ozonat este inlocuita cu autohemoterapia majora cu sange autolog. Autohemoterpia majora cu 400 mcg de ozon este realizata la fie care doua zile, 4- 6 proceduri. In cazul indicatiilor pentru transfuzii sanguine, autohemoterapia majora este indeplinita cu sange de la donator.

Insuflatiile rectale cu ozon: pentru eliminarea toxemiei si stimularea motilitatii intestinale in a 2-3 zi se recomanda inceperea insuflatiilor rectale cu ozon .

Ca un criteriu pentru eficienta a schemei de tratament data sunt considerate tabloul clinic, indicii care definesc severitatea endotoxicitatii, datele investigatiilor biochimice si imunologice, rezultatele bacteriologice, starea microcirculatiei in peretele intestinal, rezultatele finale ale tratamentului.

Investigatiile realizate au aratat ca in a 5-a zi de tratament folosind amestecul gazos ozon/oxigen se ajunge la o scadere a produsilor de peroxidare lipidica si o activare moderata a sistemului antioxidant. Indicii de leucocitoza, indicle eleucocitar al intoxicatiei, moleculele de masa medie aproximativ normale in a 4-5 zi, exista o dinamica pozitiva a indicilor reologici ai sangelui (A.I.Korabelnikov, e.a. Apsatarov, 2000).

Utilizarea rationala a terapiai cu ozon permite scaderea simptomelro de endotoxicitate, complicatiilor si letalitatii datorita peritonitei si cresterii vitezie de recuperare.

Terapia cu ozon a ranilor purulente

Efectul ozonului medical asupra suprafetei infectate a ranii este obtinut prin terapia combinata.

Terapia locala cu ozon conduce la eliminarea hipoxiei regionale in focarul purulent prin stimularea activitatii enzimelor respiratorii succinodehidrogenaza si citocrom oxidaza. Acest lucru are loc, alaturi de o crestere a tensiunii partiale a oxigenului in rana cu 10- 16% in comparatie cu nivelul initial (Yu.N.Belokurov, V.M.Molodkin, 1995) si mentinerea unui nivel crescut de oxigenare a tesuturilor in perioada dupa tratamentul realizat. Normalizarea metabolismului tisular este asociata cu eliminarea acidozei, imbunatatirea microcirculatiei si trofismului tisular modificat de inflamatie, normalizarea proceselor reparatorii si accelerarea epitelizarii.

Ozonul in faza gazoasa si continut in solutii de cristaloizi este capabil sa suprime cresterea florei bacteriene: stafilococie, proteurs, colibacil, Klebsiella, fungi, flora anaeroba. Prin terapia cu ozon se ajunge la o crestere a sensibilitatii microbilor la antibiotice, ceea ce reduce doza lor si durata de utilizare. Se ajunge la o decontaminare mai rapida a ranilor, la curatarea suprafetei lor de masele necrotice, aparitia tesutului de granulatie si epitelizarea marginilor. Prin terapia cu ozon in a 3-4 zi se ajunge la disparitia sindromului dureros.

Utilizarea parenterala a produsilor ozonati produce un efect detoxifiane asupra organismului, grabeste corectarea proceselor ce implica radicalii liberi, activeaza enzimele endogene de aparare, imbunatateste reologia sanguina, conduce la mobilizarea imunitatii celulare si umorale.

Dupa tratamentul chirurgical al focarului purulent, suprafata ranii este expusa la irigatii cu amestec gazos ozon/oxigen cu ajutorul unei camere de plastic (rana a fost umectata anterior) . Concentratiile ozonului si timpul de expunere depind de aria afectata, factorul cauzator, gradul de severitate si procesul purulent- inflamator. De indata ce se ajunge la curatarea focarului patologic de masele necrotice si aparitia granulatiei, concentratiile mai ridicate de ozon ar trebui scazute gradual pana la 5000- 3000- 1000 mcg/L pentru stimularea regenerarii si completarea epitelizarii. Frecventa tratamentelor si durata cursului de tratament cu ozon local ar trebui determinata individual.

Pentru accelerarea curatarii suprafetei ranii de necroza si puroi este posibil inainte de irigarea cu amestec gazos ozon/oxigen sa se foloseasca „mini”- baile cu apa distilata ozonata racita la concentratii ale ozonului de 10000 mcg/L pentru 10- 15 minute.

Pentru curatarea locala este de asemenea posibila folosirea serului fiziologic ozonat la concentratii ale ozonului de 10000mcg/L sub forma irigatiilor pe suprafetele afectate.

Dupa tratamentul local al focarului inflamator este un timp pentru aplicatiile cu solutii ozonate sau ulei de masline ozonat. S.N.Gorbunov sugereaza pentru primele 2- 3 zile acoperirea ranii cu solutie de clorura de sodiu ozonata 10%.

Este necesara efectuarea zilnica a infuziilor intravenoase cu ser fiziologic ozonat la un volum de 400 ml si concentratie a ozonului de 2000 mcg/L pentru 10 zile. In cazul endotoxicozei severe serul fiziologic ozonat poate fi introdus de doua ori pe zi sau in combinatie cu autohemoterapia majora cu 2000 mcg de ozon de doua ori pe saptamana.

Datorita supresiei mecanismelor compensatorii adaptative ale organismului terapia combinata ar trebui sa includa utilizarea antioxidantilor.

Combinatia de metode locale si sistemice de terapie cu ozon in tratamentul ranilor purulente permite scurtarea duratei tratamentului, operatiilor repetate, letalitatii.

Ulcerele trofice

In tratamentul acestei patologii folosirea ozonului se bazeaza pe proprietatile sale principale: bactericida, efectele analgezice, imbunatatirea proprietatilor reologice ale sangelui in zona microcirculatiei, activarea proceselor intra si extracelulare oxigen dependente, intinsificarea activitatii celulelor imunocompetente si a regenerarii.

Tratamentul include mai multe tipuri de terapie cu ozon: locala- irigatii gazoase cu ozon a proceselor focale cu ajutorul unei camere de plastic, injectii subcutanate cu ozon in jurul locului ulceratiei, aplicatii cu ulei de masline ozonat; sistemice- infuzii parenterale de ser fiziologic ozonat. Schema de tratament pentru fiecare pacient este determinata individual in functie de caracterul si marimea ulcerului, si modalitatea sa de formare.

Terapia locala cu ozon este realizata sub forma irigatiilor gazoase cu ozon cu ajutorul unei camere de plastic. In primele zile peocedura este realizata zilnic la concentratii ale ozonului de 5000- 10000 mcg/L pentru 30 de minute in cazul unei secretii purulente, tesuturilor fibro- necrotice, unui grad ridicat de contaminare a ulcerului. Dupa curatarea ulcerului si aparitia tesutului de granulatie irigatiile gazoase cu ozon ar trebui realizate la o concentratie mai scazuta de ozon de 3000- 1000 mcg/L pentru a accelera vindecarea defectelor tisulare, expunerea de 10- 15 minute. Frecventa tratamentelor este de 2- 3 ori pe saptamana pana la stabilizarea procesului patologic.

Dupa irigatiile gazoase pe un perimetru (in afara zonei inflamatorii) a suprafetei ulceroase se recomanda efectuarea de injectii subcutanate de amestec gazos ozon/oxigen: 0,5- 1 ml de ozon pe o injectie la o concentratie a ozonului de 1500 mcg/L. Manipularea este dureroasa, din acest motiv ar trebui facuta la fiecare 1- 2 zile si foarte incet.

Injectiile cu ozon la suprafata ulcerului pot fi substituite prin intorducerea limfotropa de ozon cu ajutorul unei mansete. In treimea superioara a gambei sau membrului inferior se monteaza o manseta sub presiune de 30- 40 mm de q.a. De-a lungul suprafetei posterioare a membrului langa treimea inferioara a coapsei sau la spatele piciorului se injecteaza subcutanat 16UI de lidaza. Dupa 3- 5 minute se injecteaza in acelasi ac 5 ml de amestec gazos ozon/oxigen la concentratie a ozonului de 2000 mcg/L. Se lasa manseta fixata pentru 40 de minute.

In timpul intervalelor intre procedurile cu ozon ulcerul trofic ar trebui sa fie tratat cu antiseptice si acoperit cu bandaje umectate cu ser fiziologic ozonat sau ulei ozonat.

In plus, pacientii primesc infuzii intravenoase cu ser fiziologic ozonat la fiecare doua zile pentru imbunatatirea proprietatilor reologice ale sangelui si optimizarea proceselor plastice tisulare la locul defectului ulceros, la un volum de 200 ml si concentratie a ozonului de 1200 mcg?l, 6- 8 proceduri pe un curs de tratament (in functie de indicatii, este posibila folosirea insuflatiilor rectale cu ozon).

Dupa 2- 3proceduri de terapie cu ozon pacientii mentioneaza remitera durerii, scaderea senzatiei de greutate in mambrul afectat, senzatia de arsura si mancarime, regresia semnelor locale de inflamatie. Dupa 6- 8 proceduri se ajunge la curatarea activa a ulcerului, aparitia granulatiei, procesul gradual de epitealizare focala si a marginilor. Se ajunge la imbunatatirea generala a starii pacientului, stabilizarea profilului lipidic, activarea sistemului enzimatic antioxidant.

In anumite cazuri epitelizarea suprafetelor ulceroase apare dupa al doilea curs de terapie complexa cu ozon, atunci cand intervalul intre ele este de 2- 3 saptamani. Daca chirurgia plastica este necesara, utilizarea ozonului pentru curatare duce la transplantabilitate completa. Recidivarea ulcerului este redusa considerabil, timpul de spitalizare al acestui grup de pacienti este scazut.

Leziunile de decubit

Utilizarea ozonului in tratamentul leziunilor de decubit este cea mai potrivita varianta atat pentru pacient cat si pentru doctor printre metodele numeroase de tratament traditional. Nu cauzeaza nici un efect advers pacientului. Conduce la disparitia rapida a necrozei si mirosului neplacut.

In cazul tesuturilor contaminate puternic asociata cu supuratia, pentru scopuri bactericide este necesara realizare irigatiilor cu ozon la concentratii de 10000- 20000 mcg/L, pentru 20- 40 de minute in functie de toleranta. In cazul aparitie tendintei de vindecare, concentratiile de ozon folosite ar trebui scazute pana la 5000- 3000- 1500 mcg/L, altfel exista riscul aparitiei deschiderii repetate a ranii. Durata tratamentului si frecventa procedurilor este determinata individual.

Alaturi de terapia lozala cu ozon este necesara realizarea autohemoterapiei majore cu ozon pentru stimularea proceselor oxigen dependente, metabolismului, sistemelor de aparare a organismului, eliminarea hipoxiei tisulare.

Doza de ozon pe 100 ml de sange- 1000 mcg, un ciclu de tratament consta in 6- 8 proceduri de doua ori pe saptamana.

Traumele termice

Ozonul este folosit impotriva mecanismului major de afectare tisulara- stresul oxidativ care se dezvolta din prima zi de soc in urm arsurii datorita intensificarii acute a proceselor oxidative si a insuficientei sistemului de aparare antioxidanta. Administrarea de oxigen activ terapeutic dozat faciliteaza refacerea balantei dinamice intre  peroxidarea lipidica si enzimele antioxidante. Se ajunge la o scadere considerabila a nivelului endotoxemiei care duce la o corectare mai bine manifestata a statusului imunologic, cresterea activitatii fagocitare. Ozonul asigura optimizarea sistemelor respirator, cardiovascular si secretor. Participa activ la corectarea practic a tuturor proceselor patologice corectand sindromul insuficientei poliorganice in arsuri. Toate cele mai sus mentionate permit considerarea terapei cu ozon ca o metoda de detoxifiere endogena.

Pentru acest scop terapia complexa a afectiunilor termice include infuzii zilnice intravenoase cu ser fiziologic ozonat la un volum de 400 ml si concentratii ale ozonului de 2000 mcg/L pentru 10 zile (G.A.Boyarinov, N.I.Vasin, 1998) sau autohemoterapia majora cu sange propriu cu 300 mcg de ozon de 2- 3 ori pe saptamana, n = 6-8.

Tratamentul local al ranilor prin arsura este realizat sub forma irigatiilor gazoase cu ajutorul unor camere de plastic care faciliteaza eliminarea florei patogene si a inflamatiei in interiorul si exteriorul ranii, formarea tesutului de granulatie, reducerea timpului necesar pentru vindecarea ranii, imbunatatirea autotransplantului in ranile adanci.

Irigatia gazoasa cu ozon pe suprafetele arsurilor este realizata la o concentratie a ozonului de 10000 mcg/L pentru 30 de minute in cazul contaminarii lor, apoi in cazul curatarii ranii si inceperii epitelizarii focale si marginale concentratia ozonului ar trebui scazuta pana la 1000- 2000 mcg/L si expunerea pana la 20- 10 minute. Durata si frecventa terapiei locale cu ozon este individuala.

Pentru tratamentelor chirurgicale ale suprafetelor arse serul fiziologic ozonat (la concentratii ridicate de ozon) este larg folosit ca un agent bactericid. La starea de epitelizare a defectelor tegumentare este posibila folosirea aplicatiilor cu ulei de masline ozonat.

In timpul terapiei cu ozon se ajunge la o crestere considerabila a pO2, scadere a nielului sanguin de glucoza si a produsilor suboxidati, o dinamica rapida a scaderii markerilor intoxicatiei endogene, imbunatatirea proprietatilor reologice ale sangelui, normalizarea sistemului de aparare antioxidanta, eliminarea disfagocitozei, normalizarea indicilor limfocitelor- T, IgM, IgG, IgA.

Eficienta clinica a ozonului in terapia complexa infuzie- transfuzie in arsuri permite utilizarea la valoarea sa maxima.

Bolile purulent- distructive ale plamanului si pleurei

Terpia cu ozon este inclusa in tratamentul complex al bolilor inflamatorii- purulente ale pleurei si plamanului pentru a intampina bacteriemie, intoxicatia endogena prin potentialul puternic oxidativ al ozonului, pentru stimularea sistemelor protectoare si compensatorii ale organismului, corectarea metabolismului energetic, stabilizarea apararii antioxidante. Terapia cu ozon scade insuficienta sistemului de drenaj al organismului, intensifica procesele microcirculatiei imbunatatind aportul parenteral cu oxigen.

Terapia oxidativa este realizata ca o combinatie de infuzii intravnoase si spalaturi ale cavitatii empiemului cu ajutorul serului fiziologic ozonat.

Terapia locala cu ozon in piotorace si piopneumotorace este realizata ca punctie a cavitatii pleurale si spalarea ei prin drenaj su ajutorul serului fiziologic ozonat la un volum de 600- 800 ml si concentratie a ozonului de 8000- 10000 mcg/L. Aceste proceduri sunt realizata zilnic pentru 5- 8 zile in functie de severitatea procesului. Serul fiziologic ozonat este de asemenea introdus intravenos la un volum de 400 ml si concentratie a ozonului de 1500- 2000 mcg/L pentru 4- 5 zile (R.B.Mumlazde etc., 1998) in cadrul programului complex de tratament cu infuzii.

Dupa 2- 3 proceduri de terapie locala cu ozon se ajunge la o scadere a numarului de corpi microbieni in exudatul pleural sau la disparitia lor completa. In a 2- 3-a zi de la inceperea terapiei cu ozon se ajunge la imbunatatirea starii generale a pacientului: imbunatatirea apetitului, normalizarea temepraturii corporale, stabilizarea indicilor hemodinamici. O scadere a simptomelor inflamatorii si manifestarilor este manifestata ca o scadere a indicelui leucocitar, scadere a numarului de molecule medii, in nivelul produsilor finiti ai peroxidarii lipidice, normalizarea indicilor imunologici, nivelelor ureei, crestininei, bilirubinei, antioxidantilor.

Terapia cu ozon intensifica efectul antibacterian si detoxifiant al terapiilor in tratamentul complex, stimuleaza considerabil procesele regeneratorii care duc la scurtarea timpului de spitalizare si scaderea procentului de evolutii letale.

Artropatiile

(artroza deformanta, artrita, epicondilita, bursita cronica)

Datorita proprietatilor sale unice, terapia cu ozon este folosita cu succes in tratamentul artropatiilor. Rezultatul terapiei efectuate este bazat pe efectul sau antiinflamator prin modularea de catre ozon a sistemului prostaglandinic care duce la formarea de aparare intracelulara a organismului impotriva activarii reactiilor cu radicali liberi (Chow, 1981; Rokitansky, 1987). Efetul analgezic este realizat prin penetrarea ozonului in zona de inflamtie articulara si oxidarea mediatorilor durerii (E.Riva Sansewermo, 1989). Oxigenul activ imbunatateste metabolismul tesuturilor articulare si strcturilor microcirculatorii in tesuturile afectate, ducand la aparitia unui efect regenerator.

Doza de ozon introdusa direct in cavitatea articulara sau periarticular (de la 20 la 300 mcg) depinde de marimea artciulatiei. Injectiile cu ozon ar trebui realizate de 2- 3 ori pe saptamana, cu o medie de 8- 10 proceduri (Z.Fahmy, 1984). Injectiile cu ozon intra sau periarticulare ar trebui combinate cu infuzii intravenoase picatura cu picatura de ser fiziologic ozonat la un volum de 200 ml si concentratie a ozonului de 1500 mcg/L, 6- 8 infuzii la fiecare doua zile pe un curs de tratament.

Deja dupa prima procedura cei mai multi pacienti au vorbit despre eliminarea dimpotmelor dureroase, cresterea gradului de miscare pasiva si activa in articulatiile afectate. Perioada fara durere dupa cursul terapie cu ozon dureaza cu o medie de 3- 5 luni, apoi cursul tratamentului ar trebui repetat.

Se ajunge la o crestere a eficientei tratamentului artropatiilor printr-o combinare a terapei oxidative cu alte metode de tratament cum ar fi cel medicamentos, psihoterapeutic (C.Simsen, 1995).

Cu luarea in considerare a celor mai sus mentionate, este recomandata dupa ozon introducerea in cavitatea articulara a glucocorticoidului- dipropsan, 1 ml o data pe saptamana pentru un total de 3- 5 proceduri (V.N.Gretchko, 2000) sau a unui preparat antihomotoxic Zeel- T, 5 injectii la un interval de 2- 3 zile (Z.S.Mironova etc., V.V.Lintyakov, L.I.Musatova, 2001). Utilizarea aceste terapii comlexe permite organismului sa mentina homeostazia structurala creand conditii pentru vicarierea regresiva.

Ateroscleroza arteriala obliteranta a membrelor inferioare

Perturbarile circulatiei arteriale periferice, in particular la nivelul membrelor inferioare, sunt considerate principala indicatie pentru terapia cu ozon la doze scazute prin producerea de efecte pe diferitele cai patogenetice.

O crestere a rezistentei la peroxidare  a eritrocitelor prin utilizarea dozelor terapeutice de ozon conduce la o crestere a elasticitatii si deformabilitatii eritrocitelor care are un efect benefic asupra proprietatilor reologice ale sangelui in patul microcirculator si a functiei de transport a oxigenului imbunatatind eliberarea de oxigen in aria capilara si crescandu-i utilizarea. Din acest motiv ozonul imbunatateste proprietatile structural- functionale ale membranelor celulare care realizeaza un rol de conducere in procesele oxidative cu radicali liberi si in sinteza de antioxidanti endogeni, supresia agregarii celulelor rosii sanguine. Dezechilibrul dintre aceste doua procese este unul din mecanismele care induc ateroscleroza. Multumita optimizarii circulatiei periferice, terapia cu ozon faciliteaza o scadere a tonusului peretelui arteriolar si deschiderea capilarelor non- functionale la fel ca si o imbunatatire a functiei anastomozelor colaterale compensatorii cu efect de prelungire.

Utilizarea cu succes a terapiei cu ozon depinde cel mai mult de indicatiile corecte in fiecare caz individual. Experienta a aratat ca metodele angiologice, chirurgicale si ozon- terapeutice nu ar trebui sa intre in competitie unele cu altele, ci la modul ideal ar trebui sa se sustina reciproc.

Indicatiile principale pentru metodele sistemice ale terapei cu ozon sunt:

• Obliteratiile adanci ale vaselor care sunt clar accesibile pentru chirurgie datorita marimii mici a vaselor;
• In stadiile IIA si IIB atunci cand exista tendinta la colateralizare;
• In perioada postoperatorie pentru a preveni procesele de restenozare;
• In cazurile in care chirurgia este contraindicata si terapia cu ozon este de mare importanta;
• In stadiul IV de obliterare atunci cand scopul tratamentului este de a exclude necesitatea amputatiei sau de a-i minimaliza intinderea (Rokitansky, 1982).

Tratamentul consta in infuzii intravenoase picatura cu picatura (picaturi) de ser fiziologic ozonat la fiecare doua zile. Volumul solutiei ozonate este de 200 ml la concentratie a ozonului de 1200 mcg/L. Un curs de tratament include 8- 12 proceduri numarul depinzand de tabloul clinic al bolii.

Utilizarea infuziilor intravenoasede ser fiziologic ozonat in combinatie cu injectii cu ozon gazos in punctele biologic active in functie de recomandari (in particular in plicile interdigitale ale piciorului) permit obtinerea unui efect terapeutic bun. Se folosesc 5 mcg de ozon pe o microinjectie, 10 proceduri zilnice pe un curs de tratament.

In starile progresive ale bolii asociate cu tulburari ale trofismului tegumentar si formarea de gangrene este indicat in lus  folosirea terapiei locale cu ozon sub forma irigatiilor gazoase cu ozon cu ajutorul unei camere de plastic sub presiune ianlta (vezi tratamentul ulcerelor trofice). In cazul modificarilor trofice ale pielii fara tulburari ale integritatii sale concentratia de ozon folosita pentru irigatii este de 5000 mcg/L pentru 20 de minute, de 2-3 ori pe saptamana.

Dupa 4-5 proceduri pacientii remarca scaderea durerii la mers, scaderea distantei la care apare durerea, scaderea semnzatiei de raceala la nivelul piciorului. Dupa 2- 3 infuzii cazurile cu crampe la nivelul calcaiului la mera si repaus au fost observate foarte rar. Se ajunge la o schimbare pozitiva a niveluluisanguin enzimatic de antioxidanti, scaderea produsilor de proxidare lipidica, nromalizarea schimbuluim lipidic- colesterolul total, B- lipoproteinele, trigliceridele, lipidele totale.

Caracterul scurt al imbunatatirii clinice si functionale (5- 7 luni) la pacientii cu ateroscleroza arteriala obliteranta a membrelor inferioare cere de regula repetarea cursurilor de terapie cu ozon.

Rilling (1985), Rokitansky (1982) au recomandat in tulburarile periferice de circulatie sanguina sa se foloseasca tratamentul sanguin extracorporeal cu ozon incepand cu 1000 mcg si crescand gradula pana la 2000 mcg. Ozonizarea sangelui este realizata de doua ori pe saptamana intr-un ciclu de 6- 8 proceduri, concentratia permisa de ozon nu ar trebui sa fie mai mari de 4000 mcg/L.

In cazurile in care chirurgia este contraindicata si cursul bolii are un caracter progresiv, se recomanda utilizarea administrarii intra- arteriale de ser fiziologic ozonat. Este necesara cateterizarea pentru a realiza terapia cu infuzie continua incluzand solutii ozonate de cristaloizi: 200 ml de clorura de sodiu ozonata, concentratie a ozonului de 2000- 3000 mcg/L de 2-3 ori pe zi, pentru 4-5 zile, apoi sa se continuie terapia cu ozon cu folosirea unei vene periferice.

Efectul clinic se manifesta repede (dupa 2-3 proceduri) cu disparitia sau scaderea durerii in membre, cresterea temperaturii tegumentare cu 1-2 grade, cesterea saturatiei de oxigen a tesuturilor, scaderea edemului tisular, imbunatatirea starii generale.

Astfel, ozonul medical imbunatateste microcirculatia si oxigenarea tesuturilor intregului organsim, optimizeaza homeostazia organismului si cauzeaza reorganizarea reactiilor compensatorii in starile patologice de diferite nivele ale sistemelor vasculare care duc la restabilirea functiilor circulatiei periferice prin intrarea in functiune a colateralelro.

Complicatiile diabetului zaharat

Nivelul sanguin de glucoza crescut pe o perioada lunga de timp in diabetul zaharat duce la schimbari ireversibile la nivelul vaselor de sange, rinichilor, ochilor si sistemului nervos.

Utilizarea ozonului in tratamentul angiopatiei diabetice este bzat pe abilitatea sa de a produce un efect pozitiv asupra metabolsimului carbohidratilor si lipidelor, de a imbunatati functia sanguina de transport a oxigenului, de a elimina tulburarile microcirculatorii de asemenea prin influentele sale pozitive asupra proprietatilor reologice ale sangelui alaturi de un efect asupra procesului de peroxidare lipidica si a sistemului de aparare antioxidanta. Deci, se recomanda includerea terapei cu ozon in schema de tratament a complicatiilor diabetului zaharat care este verificata dintr-un punct de vedere patogenic.

Terapia cu ozon este indeplinita sub forma infuziilor intravenoase (picaturi) de soluti salina fiziologica ozonata la concentraii ale ozonului de 1200- 1500 mcg/L si un volum de 200 ml sau insuflatii rectale cu ozon la un volum de 300 ml si concentratii ale ozonului de 5000- 7000 mcg/L. Cursul de tratament consta in 10 proceduri la fiecare doua zile.

Dupa un curs de terapie cu ozon pacientii mentioneaza in legatura cu „clarifierea” vederii, exista dovezi obiective in legatura cu o crestere a acuitatii vederii initial scazute, scaderea numarului de hematoame ale fundului de ochi, cresterea capacitatii de munca. Se ajunge la o schimbare a modului si intensitatii durerii in picioare in repaus si in timpul mersului, a aparitie paresteziilor la nivelul piciorului, imbunatatirii trofismului tegumentar. Alaturi de o scadere a nivelului de glucoza, colesterol si trigliceride, agregarea eritrocitara, se ajunge la normalizarea nivelului de produsi de peroxidare lipidica si cresterea activitatii antioxidante in plasma sanguina.

Datorita imunitatii suprimate in diabetul zaharat, se ajunge la dezvoltarea complicatiilor amenintatoare- sindromul piciorului diabetic cu afectare purulent- necrotica. Terapia cu ozon este inclusa in tratamentul complex al acestui proces patologic sever pentru a obtine o corectare mai rapida si mai eficienta a tulburarilor homeostaziei, fagocitozei, imunitatii, microcirculatiei, activarii proceselor oxigen dependente in organism, crestera substraturilor energetice, eliminarea intoxicatiei endogene. In cazul proceselor purulente ozonul este folosit la nivel local ca o metoda etiotropa cu efect puternic bactericid, viricid si antifungic.

Terapia cu ozon folosita este un complex format din urmatoarele: infuzii intravenoase (picaturi) cu solutie salina ozonata, irigatii gazoase cu ozon la nivelul zonelor afectate printr-o camera de plastic, urmata de drenajul si bandajarea zonelor cu solutie salina ozonata.

Volumul de ser fiziologic ozonat infuzat parenteral este de 400 ml la concentratii ale ozonului de 1500 mcg/L zilnic intr-un ciclu de 10 proceduri. Este posibila utilizarea variantei de introducere intraarteriala a serului fiziologic ozonat in artera membrului afectat (prin cateter) la un volum de 200 ml, de 2-3 ori pe zi, la concentratii ale ozonului de 3000- 5000 mcg/L.

Dr.I.K.Gazin (2000) a recomandat in sindromul „piciorului diabetic” sa se introduca solutie salina ozonata in osul piciorului la membrul afectat (pe cale intrasoteala) picatura cu picatura la un volum de 400 ml, la concentratii ale ozonului de 2500 mcg/L, zilnic, intr-un ciclu de 7- 12 proceduri care duc la o dinamica clinica buna in cursul procesului patologic.

Pentru slapare si bandajare se recomanda utilizarea serului fiziologic ozonat la concentratii ale ozonului de 10000 mcg/L. Irigarile zonei patologice printr-o camera de plastic sunt realizate cu amestec gazos ozon/oxigen la concentratii ale ozonului de 10000 mcg/L, pentru 30- 40 de minute zilnic pana cand rana este curatata de masa purulent- necrotica. Mai departe, concentratia de zoon folosita pentru irigatiile gazoase ale suprafetei ranii sunt gradual scazute pana la 5000- 3000- 1000 mcg/L, activad procesele regenerative.

Numarul de tratamente cu ozon si intervalele dintre ele ar trebui sa fie determinate individual pentru fiecare pacient in functie de starea sa si de tabloul clinic.

In cazul unui curs de tratament bine ales in a 3-4-a zi se ajunge la o scadere a simptomelor de intoxicatie: scaderea temperaturii sanguine, normalizara somnului, a apetitului, imbunatatirea tabloului sangelui periferic. Dupa primele proceduri de terapie cu ozon s-a observat o scadere a intensitatii durerii, scadere a edemului, infiltratiei, si hiperemiei in jurul ranii. Curatarea suprafetei ranii de microflora si masa necrotica se realizeaza in ziua 5-7-a de tratament, aparitia tesutului de granulatie si inceperea epitelizarii este observata in ziua 9- 12. Se ajunge la o crstere a nivelului de pO2 a pileii afectate; scaderea nivelului sanguin de glucoza, fibrinogen, uree, creatinina, produsi finali ai peroxidarii lipidice, molecule medii.

Terapia cu ozon reduce timpul mediu de tratament, scade numarul de amputatii si volumul lor.

Pancreatita

Investigatiile conduse au aratat ca in pancreatonecroza se ajunge la o intensificare a proceselor de peroxidare lipidica a radicalilor liberi, activarea proceselor proteolitice, tulburarea homeostaziei. Datorita tulburarilor functiei secretorii a celulelor beta, se ajuge la insulinorezistenta, scaderea intensitatii metabolismului carbohidratilor, deficit energetic si datorita acestui lucru, insuficienta apararii antioxidante si scaderea potentialului antiproteolitic al plasmei. Pentru normalizarea reactiilor homeostatice la aceats aorientarea metabolica este necesara corectarea potentialului oxido- reducator care faciliteaza intensificarea functiei de sinteza proteia a plasmei, eliminarea hipoxiei tisulare, scaderea simptomelor sindromului inflamator sistemic si a intoxicatiei endogene, activarea proceselor reparatorii regenerative (S.M.Tchudnych, 1995).

Astfel, eficienta utilizarii ozonului medical in tratamentul complex al pancreatitei distructive este verificat patogenic.

Terapia include utilizarea serului fiziologic ozonat in doua variante posibile: infuzii intravenoase picatura cu picatura la un volum de 400 ml, si concentratie a ozonului de 1500- 2000 mcg/L, la fiecare trei zile, un numar total de 3-4 proceduri.

S.N.Ignatenko etc., (2000) a sugerat infuzarea de solutii barbotate cu amestec gazos ozon/oxigen la concentratii ale ozonului de 4000- 6000 mcg/L. La pacientii care au suferit o interventie chirurgicala este recomandata in plus sa se efectueze splarea circulatorie a retelei si zonei extraabdominale prin drenaj cu ser fiziologic ozonat la concentratii ale ozonului de 4000- 6000 mcg/L si volum de 800 ml zilnic.

Terpia este realizata sub controlul indicilor biochimici sanguini.

Utilizarea terapiei oxidative in tratamentul complex al pancreatonecrozei permite scaderea volumului de terapii antibacteriene, solutii de infuzie, imunomodulatori si asigura o rata mare de efecte clinice: normalizarea temperaturii corporale, in medie cu 2-3 zile mai repede, aparitia motilitatii intestinale active, imbunatatirea starii generale, stabilizarea indicilor hemodinamici, a statusului homeostatic si imunologic. Se ajunge la o scadere a frecventei insufiientei poliorganice si a letalitatii, imbunatatirea rezultatelor tratamentului la pacientii din aceasta categorie.

Oricum, este necesara indreptarea unei atentii speciale asupra pacientilor care au pancreatita cronica in anamneza. In acest caz utilizarea ozonului medical in tratamentul diferitelor situatii patologice poate duce la agravarea acuta a pancreatitei cu o forma severa datorita eliberarii masive de enzime proteolitice. Daca apare aceasta situatei este necesara intreruperea terapiei cu ozon si inceperea terapiei intensive traditionale.

TERAPIA CU OZON IN BOLILE ORL (URECHE, NAS, GAT)

In praxisul otorinolaringologic ozonul medical este in primul rand folosit pentru ca un agent terapeutic cu efect bactericid, viricid, fungicid, detoxifiant in tratamentul bolilor inflamatorii supurative ale organelor UNG cu luarea in considerara a facorului lor polietiologic. Joaca de asemenea un rol important in stimularea fagocitelor si reglarea imunitatii celulare si umorale.

Inceputul terapiei locale cu ozon induce o agravare a procesului inflamator in membrana mucoasa a sinusului maxilar (cresterea nutrofilelor in solutia de spalare eliminata din sinusuri). In a treia- a cincea zi de terapie faza „neutrofilica” se schimba in favoarea celei „reparatorii”, se ajunge la o imbunatatire generala, normalizarea indicilor din sangele periferic (A.B. Terentyeva, 1998). In acelasi timp pacientii primesc autohemoterapia minora cu 200 mcg de ozon la fiecare doua zile, 4- 6 proceduri pe un curs de tratament.

Tratamentul conservativ al diferitelor forme de amigdalita cronica include metode locale si sistemice de terapie oxidativa. Cursul de tratament este repetat de doua ori pe an.

Pentru tratarea otitei medii cronice se recomanda folosirea terapiei complexe cu ozon. Alaturi de efectul bactericid, reduce riscul formarii de cicatrice si comisuri la nivelul timpanului.

Folosirea locala de ulei de masline „O’THREE- Ozonide” elimina inflamatia cavitatilor postoperatorii si faciliteaza epitelizarea rapida (A.N.Tafintsev etc., 2000).

Terapia cu ozon este considerata o metoda verificata patogenetic in tratamentul patologiei neurosenzoriale ca veriga principala a patogenezei surditatii in hipoxia cohleara asociata cu afectiuni vasculare, toxice si patologice. Alaturi de metodele general acceptate de tratament, N.A.Miroshnichenko recomanda folosirea infuziilor intravenoase de ser fiziologic ozonat la un volum de 400 ml si concentratii de ozon de 1000 mcg/L la fiecare doua zile, un numar total de 5- 7 proceduri. Folosirea complementara a terapiei cu ozon faciliteaza normalizarea mai rapida a starii generale, imbunatatirea auzului si disparitia zgomotelor din urechi, intensificarea proceselor reparatorii, stimularea sintezei intracelulare de antioxidanti.

Trauma majora a tesuturilor UNG datorata injuriei cauzeaza o explozie a peroxidarii lipidice si decompensarea apararii antioxidante. Pierderea considerabila de sange conduce la hipoxie tisulara si slabirea sistemului de aparare imuna a organismului, infectia ranilor cu microflora rezistenta la antibiotice si antiseptice. Supuratia ranilor poate conduce la complicatii mai grave.

Folosirea terapiei oxidative in tratamentul complex al ranilor UNG faciliteaza o refacere ami rapida a tulburarilor hemodinamice, ekiminarea hipoxiei tisulare, eliminarea dezechilibrului in procesele oxidoreducatoare.

Pregatirea pentru chirurgie include folosirea infuziilor intravenoase la un volum de 400 ml de ser fiziologic ozonat si concentratii ale ozonului de 2000 mcg/L. In timpul operatiei pacientul primeste 200 ml de senge imbogatit cu ozon izogrup, izoRh. Tratamentul postoperator include spalarea ranilor si mucoasei la locul afectat cu ser fiziologic ozonat la concentratii bactericide de 5000- 10000 mcg/L (I.I.Akulich, S.V.Semenov, 2000). Acest complex terapeutic reduce considerabil numarul complicatiilor, scurteaza durata tratamentului si imbunatateste recuperarea dupa rana.

In oftalmologie, ozonul medical este folosit in cadrul modalitatilor complexe in stadiul initial al atrofiei optice Leber si distrofiei de retina de grade I-II. Datorita varietatii de mecansime ale actiunii sale terapeutice: imbunatatirea metabolismului cu cresterea pO2 (intensificarea proceselor de oxidoreduxere intra si extracelulare, sinteza substantelor biologic active) se ajunge la rezultate pozitive in tratamentul bolilor asociate de obicei cu deficite serioase. Terapia cu ozon este realizata sub forma infuziilor intravenoase (picaturi) de ser fiziologic.

Un curs de tratament consta din 5- 6 infuzii la fiecare doua zile (N.L.Malanova etc., 1995). Rezultatele terapiei oxidative efectuate se manifesta ca o crestere a acuitatii vizuale. Nu au fost observate efecte adverse de nici un fel in urma tratamentului.

Ozonul in dermatologie

Folosirea ozonului in tratamentul bolilor umane are o istorie ce se intinde pe mai mult de 80 ani. Terapia cu ozon este folosita activ in Europa (Austria, Gremania, Italia, Rusia, Franta, Elvetia, etc.) la fel ca si in America Latina (Cuba, si Brazilia), si este un mare interes pe ntru aceasta metoda in SUA. Spectrul aplicatiilor ozonului in medicina este atat de larg incat cu putin scepticism se considera un panaceu univresal. „universalitatea” terapiei cu ozon poate fi explicata prin largimea verificata scientific a orizontului de actiune biologica a ozonului medical legata de proprietatile sale fizico- chimice care sunt responsabile pentru efectele sale bactericide, viricide, fungicideantiiflamatorii, de stimulare a microcirculatiei, imunomodulatoare si altele. Folosirea ozonului medical in dermatologie, in campul medicinei care include mai mult de 2000 de unitati nosologice, are propriile sale caracteristici. Experienta noastra de 8 ani de terapie cu ozon in dermatoza confirma existenta unei alte abordari terapeutice alternative de mare eficienta in practica dermatologica.

Am observat un grup de pacienti ambulatori (n = 495) cu herpes (99), acnee (75), eczema (64), piodermie (61), alopecie (42) la fel ca si ulcer venos al piciorului, lichen plan, neurodermita, sleroderma localizata, psoriazis si artrita psoriazica si alte dermatoze mai putin frecvente. Urmatoarele metode traditionale de terapie cu ozon au fost folosite: autohemoterapia minora ozonata, insuflatiile rectale cu ozon, injectiile intramusculare cu ozon, aplicatii externe cu ulei de masline ozonat si amestec gazos de ozon/oxigen prin intermediul camerelor de plastic. Cea mai folosita metoda este autohemoterapia minora datorita relatiei maxime dintre eficienta si simplitatea realizarii ei. Tratamentul ar trebui realizat zilnic sau de 2- 3 ori pe saptamana intr-un ciclu  de 3- 4 pana la 15- 20 de proceduri. Terapia cu ozon este folosita de obicei ca monoterapie, rar in combinatie cu medicamentele traditionale administrate per os.

Terapia folosita a aratat urmatoarele rezultate: disparitia tabloului clinic de dermatoza sau o imbunatatire considerabila a fost observata la toti pacientii cu herpes, 95%- cu piodermie, 75%- cu eczema, 2/3- cu alopecie, lichen plan si neurodermita, 3/5- cu psoriazis, 2/5- cu acnee, scleroderma localizata sau ulcer venos al piciorului. Cele mai bune rezultate terapeutice au fost realizate atunci cand terapia cu ozon a fost folosita la inceputul bolii sau in faza acuta a acesteia. Deci, terapia cu ozon s-a dovedit a fi particular eficienta la pacientii cu scleroderma localizata la prima aparitie a bolii sau agravarii ei (tabloul clinic al inelului rosu si eritem focalizat) si cu o durata a bolii de mai putin de 3 ani. Acelasi lucru se intampla cu tratamentul lichenului plan (cele mai bune rezultate absolut in formele acute). Prezenta clara a simptomelor inflamatorii in focar inainte de aplicarea tratamentului, ca regula, dicteaza eficienta terapiei cu ozon folosita. De exemplu, formele inflamatorii acute ale acneei par a fi cea mai favorabila indicatie pentru terapia cu ozon.

Oricum, terapia cu ozon nu a fost detul de eficienta in formele usor inflamatorii de acnee, formele severe de neurodermita, formele verucoase de lichen plan. In anumite dermatoze un curs de terapie cu ozon repetat a fost necesar (alopecie, neurodermita, scleroderma localizata, etc.). In cazurile in care terapia cu ozon a esuat, pacientii au avut patologii severe asociate. Deci, terapia cu ozon nu a oferit rezultate pozitive prin tratarea unei femei de 65 de ani care suferea de forma buloasa a sclerodermei localizate cu prezenta urolitiazei asociate, boala cardiaca ischemica si gastroduodenita. Terapia cu ozon a esuat la pacientii cu alopecie dupa sau cu prezenta unor boli severe asociate (doi pacienti cu trauma craniocerebrala, alti doi pacienti cu pneumonie si boala basedow). Terapia cu ozon a oferit rezultate destul de stabile: la o majoritate absoluta de pacienti au aratat o remisiune de durata mai mare dupa terapia cu ozon decat dupa metodele traditionale de tratament folosite.

Terapia cu ozon este bine tolerata de pacienti: frecventa efectelor secundare este mai mica de 1% (dermatita alergica). Dupa toate acestea, terapia cu ozon este un tip de terapie usoara cu avantajele si dezavantajele ei: nu este atat de eficienta ca terapia citostatica sau corticoterapia, dar nu produce efectele secundare posibil fatale ale celor din urma.

Deci, prin luarea in considerare a eficientei inalte a terapiei cu ozon in anumite dermatoxe, simpla efectuare in practica din ambulator si cu materiale ieftine, sigure de baza (ca oxigenul), suntem siguri ca in viitorul apropiat terapia cu ozon va fi o metoda alternativa foarte populara de tratament a bolilor de piele. Datorita mecanismelor cunoscute de actiune a ozonului, terapia cu ozon se va dovedi eficienta in alte dermatoze, cauzate de virusuri, bacterii, sau agenti fungici la fel ca si cele cu predominanta elementelor inflamatorii, tulburarilor microcirculatiei si afectiuni imune care sunt responsabile de patogenia bolii.

Terapia cu ozon in Dermatovenerologie si Cosmetologie

Cunoscand principalele proprietati terapeutice ale ozonului, putem defini cele mai favorabile campuri de aplicare ale sale in dermatologie.

 

Tabel: Indicatiile pentru folosirea ozonului medical in dermatologie.

Nosologie	Metode se terapie cu ozon
Leziunile ulceroase ale pielii de etiologie diferita (ulcer trofic al membrelor inferioare, formele ulceroase de angiia a pileii, etc.)	1.     Irigatiile gazoase ozon/oxigen prin camerele cadru   2.     Irigatiile ulcerului cu apa distilata ozonizata 3.     Injectiile subcutanate de amestec gazos ozon/oxigen la periferia leziunilor focale 4.     Aplicatii cu uleiuri ozonate 5.     Infuzii intravenoase picatura cu picatura de ser fiziologic ozonat 6.     Insuflatii rectale de amestec gazos ozon/oxigen
Piodermia si acneea	1.     Aplicatii cu uleirui ozonate si solutii ozonate   2.     Injectii subcutanate cu ozon la periferia leziunilor sau injectii cu amestec gazos in centru (furuncul, acnee) 3.     Infuzii intravenoase picatura cu picatura de ser fiziologic ozonat 4.     Insuflatii rectale de amestec gazos ozon/oxigen 5.     Autohemoterapia minora si majora cu ozon 6.     Acupunctura cu ozon
Herpes	1.     Aplicatiide solutii si uleiuri ozonizate   2.     Autohemoterapia minora si majora cu ozon 3.     Infuziile iv de ser fiziologic ozonatsau insuflatiile rectale de amestec gazos ozon/oxigen
Eczema, dermatita atopica, alte dermatite, furunculoza, sclerodermie, lichen plan, dermatoza buloasa	1.     Injectii subcutanate cu ozon la periferia leziunilor focale   2.     Aplicatii de solutii si uleirui ozonate 3.     Infuzii intravenoase de ser fiziologic ozonat sau insuflatii rectale de amestec gazos ozon/oxigen 4.     irigatii cu amestec gazos ozon/oxigen prin leziunea focala cu ajutorul unei camere izolate
Psoriazis	1.     Infuzii intravenoase de ser fiziologic ozonat sau insuflatii rectale de amestec gazos ozon/oxigen   2.     Autohemoterapia minora si majora cu ozon 3.     Aplicatii de uleiuri ozonate pe placile psoriazice
Colagenozele	1.     Aplicatii de uleiuri ozonate sub bandaj ocluziv + fotoforeza cu ele   2.     Autohemoterapia minora si majora cu ozon

 

Leziunile tegumentare ulceroase de etiologii diferite au fost tratate cu succes cu terapie locala cu ozon sub forma irigatiilor cu solutii ozonizate si aplicatiile urmatoare de bandaje imbibate cu aceeasi solutie sau irigatii cu ajutorul unei camere inchise sau a unei pungi. Prin varierea concentratiilor de ozon este posibil sa se realizeze in primul rand o dezinfectie activa a leziunilor ulceroase si apoi sa se stimuleze reparatia tisulara.

Infuziile parenterale de amestec gazos ozon/oxigen ajuta la potentarea terapiei locale cu ozon.

Terapia cu ozon s-a dovedit a fi eficienta in situatii medicale in care tulburarile microcirculatorii si microangiopate au jucat un rol important in patogeneza: boli difuze ale tesuturilor conexesi angiita tegumentara. Dermatoza eczematoasa si si pruriginoasapot fi tratate cu succes cu terapie cu ozon locala sau sistemica: autohemoterapia majora cu ozon, irigatiile gazoase ozon/oxigen ale leziunii se axeaza printr-o camrea inchisa sau punga, aplicatiile de solutii ozonizate sau uleiuri; ca rezultat, pacientii au aratat disparitia rapida a prurituluisi a fenomenelor inflamatorii acute tegumentare la fel ca si o remisiune rapida si stabila. Exista dovezi legate de tratamentul cu succes sub forma infuziilor rectale picatura cu picatura de ser fiziologic ozonat in eczema copiilor; insuflatiile rectale de amestec gazos ozon/oxigen sunt considerate o metoda de preferat in tratamentul pacientilor cu dermatita atopica, datorita accesului posibil pur venos si disbacteriei intestinale asociate. Balneoterapia poate fi de asemenea eficienta, asa numitele „bai de ozon” prin transportul buleleor de gaz ozon/oxigen prin apa calda si producerea in acest fel a dezinfectiei si efectelor de stimulare a circulatiei.

In literatura exista cateva rapoarte convingatoare in legatura cu tratarea cu succes a psoriazisului prin metoda autohemoterapiei majore cu ozon pentru 2- 10 saptamani de 2- 3 ori pe saptamana. Dermatologii rusi au raportat in legatura cu efecte terapeutice pozitive ale serului fiziologic ozonat. Rezultatele benefice obtinute pot avea cu siguranta o corelatie directa cu efectul imunomodulator al ozonului. Este cunoascut ca deficienta imuna poate juca un rol important in patologia psoriazisului. Pacientii care sufera de aceasta boala arata atat afectare la nivel leucocitar cat si in formarea de numeroase interleukine. In particular, schimbarile in concentratia de IL-6, γ- interferon, si TNF au loc adesea atat la nivel de sange periferic cat si la nivelul ariei de tegument afectat.

Exista numeroase rapoarte in legatura cu eficienta extraordinara a terapiei cu ozon in tratamentul acneei; in acest caz ozonul aplicat sub forma autohemoterapiei minore, injectiilor subcutanate, acupuncturii cu ozon pot fi folosite cu succes ca monoterapie.

Ozonul este folosit cu succes in dermocosmetologia terapeutica- asa numita „estetica medicala”. La origine, ozonul a fost folosit larg de dermatologii italieni si cosmetologii pentru tratamentul paniculitei (celulitei), a carei patogeneza este bazata pe tulburarile microcirculatorii in zonele cu cea mai mare acumulare de celule tisulare subcutanate. Tratamentul include injectii subcutanate de amestec ozon/oxigen la concentratii diferite ale ozonului. Amestecul gazos ozon/oxigen este de asemenea folosit pentru tratarea tealngiectaziei. In acest caz puncti vaselor este realizata cu ajutorul uni micro-ac si amestecul gazos ozon/oxigen cu o concentratie ridicata a ozonului este injectat in vas ceea ce duce la o oxidare directa (datorita prelungirii actiunii) distrugerii membranei endoteliocitelor. In cazul distrugerii totale sau aproape totale a membranelor endoteliocitare s-a observat o disparitie totala a tealngiectaziei fara alte urme in aceasta zona. S-a observat de asemenea un efect pozitiv al injectiilor subcutanate de amestec ozon/oxigen in tratamentul ridurilor de expresie si striurile de pe piele; dupa un asemenea tratament pielea devine mai elastica si tanara, turgorul si culoarea se imbunatatesc, striurile devin mai putin marcate datorita imbunatatirii trofismului tegumentar. Rezultate excelente au fost obtinute prin folosirea terapiei cu ozon in lipoplastia cosmetica- in combinatie cu liposuctia sau (in cazuri mai usoare) fara si cu utilizarea corectiei de ridicare a pleoapei cosmetice.

Astazi, terapia cu ozon este considerata o abordare eficienta in tratamentul bolilor venerice. Folosirea ozonului ca adaos la antibiotice permite reducerea dozei de antibiotice folosite la fel ca si durata tratamentului implicit rezistenta viitoare la antibiotice.

In particular, exista rapoarte numeroase in legatura cu folosirea cu succes a autohemoterapiei ozonate, infuziilor intravenoase cu ser fiziologic ozonat, instilatii de ser fiziologic ozonat in uretra ca si infuziile intrauretrale si intravaginale de amestec gazos ozon/oxigen in tratamentul gonoreei cronice si clamidiozei in combinatie cu terapia antibiotica traditionala. A fost indicat ca folosirea terapiei cu ozon (sub forma microinjectiilor  in jurul sancrului de asemenea) in plus fata de schemele clasice de tratament pentru sifilis duce la o negativare mai rapida a reactiilor serologice.

Practicantii terapiei cu ozon din tari diferite care folosesc amestecul gazos ozon/oxigen in medicina practica de multi ani au adunat o experienta bogata.

Efectele terapeutice ale terapiei cu ozon sunt evidente, dar controlul dozei de ozon folosite este necesar, ca pentru orice alta terapie cu medicamente. In practica, medicii au pronit gradula de la doze mari la doze mai mici si in prezent este general acceptat faptul ca daca efectul terapeutic benefic poate fi atins cu concentratii scazute de ozon, atunci este bine ca acestea sa fie folosite. Exista recomandari concrete pentru folosirea acestora sau a altor concentratii de ozon in timpul terapiei cu ozon cu modificari diferite, au fost determinate de asemenea metodele de laborator pentru monitorizarea eficientei si sigurantei terapiei cu ozon. Cea mai sigura metoda de control este evaluarea echilibrului intre nivelul peroxidarii lipidice al biomembranelor celulare initiata de ozon si activitatea sistemului de aparare antioxidanta, care este determinat in functie de nivelul biochemoluminescentei sanguine, sau a oricarui alt lichid biologic din corpul uman. Tabloul indirect in legatura cu eficienta terapiei cu ozon si a actiunii dozei poate fi dat in functie de proprietatile reologice si activitatea de coagulare a sangelui la fel ca si nivelul antioxidant al serului sanguin (acid ascorbic, tocoferol, etc.)

Contraindicatiile terapiai cu ozon sunt putine si relative, si lista lor se scurteaza pe zi ce trece; in prezent, sunt valide urmatoarele contraindicatii:

• Deficienta innascuta de glucozo- 6- fosfat dehidrogenaza ceea ce duce la o deficienta in apararea eritrocitara impotriva oxidarii;
• Hipertiroidism;
• Contracturi in anamneza;
• Hemofilie;
• Hemoragie;
• Infarct miocardic acut;
• Hemoragie interna de durata;
• Pancreatita cronica, adesea recidivanta;
• Reactii alergice la ozon.

Datorita efectelor biologice mai sus mentionate ale ozonului medical, siguranta si eficienta terapiei cu ozon la fel ca si experienta larga in folosirea ozonului pentru tratarea diferitelor boli de piele si venerice la fel ca si a defectelor cosmetice, terapia cu ozon poate fi cu siguranta recomandata pentru folosirea ca metoda imunomodulatoare complementara, si in anumite cazuri (de exemplu, atunci cand pacientul prezinta efecte alergice polivalente la medicamente) ca monoterapie.

Terapia cu ozon in dermatologie

In dermatologie, „universalitatea” terapiei cu ozon este explicata prin proprietatile fizico- chimice ale ozonului si gama larga de efecte ale sale: bactericide, viricide, fungicide, antiinflamatorii, stimulatoare, imunomodulatoare. Mai adesea, terapia cu ozon este folosita intr-un complex cu metode traditionale pentru a mari viteza procesului de vindecare, dar poate fi de asemenea folosita ca monoterapie. Un curs de tratament a unei forme nosologice include mai multe metode de terapie cu ozon.

Pentru tratarea eczemei microbiene, streptodermiei cronice difuze a membrelor, streptostafilodermiei si a altor infectii care afecteaza pielea se foloseste autohemoterapia minora cu ozon, irigarea portiunii de piele afectata cu amestec gazos ozon/oxigen, cu ajutorul unei camere de plastic, „mini”- bai cu apa distilata ozonata.

Daca este posibil, zonele de piele afectate de infectie sunt asezate intr-o „mini”- baie ozonata cu apa distila arece. Ozonizarea apei este realizata la concentratii ale ozonului de 10000mcg/l pentru 30- 40 de minute. Aceste proceduri sunt facute zilnic si faciliteaza o remisiune mai rapida a procesului inflamator si curatarea zonei patologice de masa necrotic- purulenta. In 3- 4 zile, tratamentul este realizat sub forma irigarii zonelor de piele afectate cu amestec gazos ozon/oxigen cu ajutorul unei camere de plastic (nu uitati sa umeziti zone afectata inainte de tratament). Concentratiile ozonului folosite pentru primele 2- 3 proceduri sunt de 5000- 7000 mcg/l (pentru a sustine efectul bactericid) pentru 20- 30 de minute. Apoi sunt scazute gradual concentratiile de ozon pana la 2000- 1500- 800mcg/l pentru stimularea proceselor de regenerare. Numarul procedurilor este determinat in functie de disparitia simptomelor de dermatita. In acealsi timp pacientii primesc autohemoterapie minora cu ozon la fiecare doua zile (doza de ozon- 100 mcg, volumul gazos- 10 ml, concentratiile de ozon- 10000mcg/L), n = 6- 8. Este posibila folosirea intravenoasa a infuziilor de ser fiziologic ozonat la concentratii ale ozonului de 2000mcg/L in cazul intoxicatiei manifeste (I.V.Kosheleva, O.L.Ivanov, 2000).

Dupa 2- 3 proceduri se ajunge la intreruperea aparitie de noi eruptii pustulare, uscarea piodermiei initiale, disparitia pruritului, sindromului dureros, scaderea leziunilor infiltrate, edemului, hiperemiei pielii, imbunatatirea starii generale. In functie de investigatiile biochimice, se ajunge la activarea sistemelor compensatorii de oxidare a radicalilor liberi, imbunatatire a proprietatilor reologice ale sangelui. Tratamentul nu cauzeaza nici un efect secundar sau complicatii.

Pentru neurodermita folosirea ozonului este patogenetic verificata. Ozonul este o metodea universala de normalizare a peroxidarii lipidice a carei activare tulbura adaptarea corpului la procesul patologic. Totul conduce la activarea sistemului de aparare antioxidanta a corpului.

Efectul imunomodulator al ozonului se dezvolta prin activarea formarii de citokine de catre limfocite si monocite. In sange ele stimuleaza atat imunitatea celulara cat si cea umorala. Se ajunge la o crestere a sintezei de celule T- killer responsabile pentru imunitatea celulara, normalizarea productiei de T- helper, care regleaza functia B- lomfocitelor producand imunoglobuline (T.A.Glavinsakaya, O.A.Ivanova, 1995). Toate cele mai sus mentionate faciliteaza supresia si eliminarea procesului inflamator oferind un efect analgezic, antipruriginos, anti- stres.

Terapia cu ozon este realizata ca un complex de mai multe metode. Este necesar sa se foloseasca insuflatiile rectale cu ozon, preferabil dupa monitorizarea curatarii intestinale, considerand factorul alimentar cel mai important in etiologia acestei boli.

Insuflatiile rectale cu ozon sunt realizate la un volum de 300 ml de amestec gazos si o doza de ozon de 1000- 2000mcg (concentratie a ozonului de 3500- 6500 mcg/L) la fiecare doua zile, n = 10- 12. Dupa procedura per rectum se introduce orice enterosorbent dizolvat in apa distilata (2 linguri la 500 ml). Autohemoterapia minora cu 100- 200 mcg de ozon este realizata de 2- 3 ori pe saptamana, 6- 8 proceduri pe un curs de tratament. Se folosesc aplicatii locale cu ulei de masline ozonizat, combinatii posibile cu unguenti hormonali in proportie de 5: 1.

Dupa 3 proceduri se ajunge la regresia acuzelor subiective (mancarime, uscaciune, incretire a pielii), scaderea infiltratiei si hiperemiei pielii in zonele afectate. Se ajunge la scaderea nivelului sanguin de produsi ai peroxidarii lipidice, regenerarea enzimelor antioxidante, dinamica pozitiva a indicilor imunologicei. Perioada de remisiune dupa tratament este prelungita considerabil. Pentru a sustine efectul obtinut este recomandata repetarea cursului de tratament de 2- 3 ori in decursul unui an.

In cazul unui curs sever al neurodermatitei, autohemoterapia minora este inlocuita cu autohemoterapia majora cu 2000- 3000 mcg de ozon intr-un ciclu de 7- 8  proceduri la fiecare 3- 4 zile. Oricum, in anumite cazuri prelungite de neurodermatita, terapia cu ozon s-a dovedit a nu fi destul de eficienta.

Terapia oxidativa este folosita intr-un complex cu metodele traditionale de tratament.

Infectiile fungice (micozele) pielii si unghiilor

Efectul fungicid al ozonului este bine cunoscut la fel ca si ozonul, dar folosirea preparatelor uleioase ozonate este mai putin cunoscut. Atunci cand amestecul gazos ozon/oxigen produce o actiune antifungica instanta, produsele pe baza de ulei ozonat actioneaza pe mai multe ore.

Un asemenea efect de lunga durata si unic necesar pentru tratarea infectiilor fungice este explicat prin reactivitatea scazuta a peroxizilor continuti in uleiul ozonat si produsele de reactie dintre ozon si acizii grasi nesaturati (S.Rilling, R.Viebahn, 1984). Ozonidele actioneaza primar pe peretele celular al GIF si apoi pe mediul intern (G.I.Sukolin, V.V.Delektorskiy, 1995).

Terapia micozelor dureaza mai multe saptamani pana la cateva luni si include irigatii si aplicatii cu ulei de masline ozonat.

 Inainte de culcare se aplica pe zona afectata un tampon saturat cu ulei de masline ozonat cu un numar peroxidic ridicat (O’THREE Ozonide).

Infectiile herpetice

(leziuni tegumentare localizate si generalizate, herpes zoster, herpes genital)

Cele mai bune rezultate in tratamentul infectiilor virale sunt primite cu cat este inceputa mai repede terapia cu ozon. Cele mai importante proprietati ale ozonului in tratamentul infectiei herpetice sunt efectul viricid directionat pe receptorii de suprafata ai virusului, si ca rezultat, celula tinta a virusului devine inaccesibila, si de asemenea efectul imunomodulator considerabil.

Metoda de electie in tratamentul herpes- zosterului este autohemoterapia minora (5- 10 ml de sange + 10 ml de amestec gazos la concentratii ale ozonului de  zilnic 5- 7 proceduri pe un curs de tratament (R.Massati, 1984).

In cazul reactivarii herpesului (in particular al celui genital) de efectueaza 6- 8 proceduri de autohemoterapie majora la fiecare 2- 3 zile. Aditional se folosesc aplicatii locale cu ulei de masline ozonizat (H.Konrad, 1981).

Remisiunea stabila devine o regula in 24- 36 de ore de la inceperea tratamentului. Se ajunge la disparitia senzatiei de durere, stabilizarea starii generale, regresia eruptiilor tegumentare si pe termen lung- practic nici o recadere a bolii (M.Freanzini, 1995). In aceasta situatie ozonul este folosit ca monoterapie.

Furunculoza

Terapia cu ozon intentioneaza a distruge microorganismele prin actiunea sa puternic dezinfectatnta. Avantajul sau este efectul lipolitic care duce la scaderea secretiei glandelor sebacee, imbunatatirea cicatrizarii din punct de vedere estetic.

Terapia cu ozon este realizata sub forma autohemoterapiei minore cu 500 mcg de ozon pe 10 ml de sange, zilnic pentru 5- 7 zile ceea ce duce la un efect stimulator asupra sistemului imun al pacientului. Tactica tratamentului viitor este bazata pe schimbarile aparute in tabloul clinic al bolii, este posibila prelungirea folosirii autohemoterapiai minore pana la 8- 10 proceduri de 2 ori pe saptamana.

Elementele inflamatorii de marime mare pot fi injectate cu amestec gazos ozon/oxigen la periferie pentru a obtine regresia lor rapida (cu exceptia furunculelor in zone fetei si a gatului). Volumul de amestec gazos folosit este de 3- 5 ml la concentratii ale ozonului de 10000 mcg/L, acul este introsud adanc in muschi sub baza furunculului. Metoda de tratament este simpla, accesibila si inalt eficienta. Imbunatatirea generala apare la sfarsitul primei saptamani de tratament.

In formele generalizate de furunculoza este recomandata folosirea autohemoterapiei majore de doua ori pe saptamana (volumul de amestec gazos si de sange- 100ml, n = 6. Este posibila combinarea hemoterapiei cu insuflatiile rectale cu 1000mcg de ozon per o procedura, 6- 8 proceduri pe un curs de tratament.

Incercarile de a folosi metodele de terapie cu ozon in psoriazis, formele usor inflamatorii de acnee, formele verucoase de lichen acuminat s-au dovedit a nu fi destul de eficiente (S.L.krivatkin, E.V.Krivatkina, 1995).

Terapia cu ozon in tratamentul bolilor transmisibile sexual

Terapia cu ozon complexa folosita la pacientii cu infectii urogenitale combinate si mixte cu afectare intracelulara conduce la imbunatatirea indicilor imunitatii, refacerea activitatii functionale a celulelor imunocompetente, normalizarea biocenozei, inhibarea proceselor de peroxidare lipidica, activarea mecanismelor antioxidante proprii organismului ce duce la lichidarea agravarilor proceselor urogenitale inflamatorii cronice si eliminarea agentului cauzant.

Terapia cu ozon complexa include infuzii intravenoase de ser fiziologic ozonat la un volum de 200 ml si la concentratii ale ozonului de 1500 mcg/L intr-un ciclu de 10 proceduri la fiecare doua zile. Daca sunt recaderi dese in anamneza, se recomanda aditional folosirea autohemoterapiei minore cu 200 mcg de ozon, 4- 6 proceduri pe un curs de tratament. Pentru actiunea locala asupra agentului bacterian se foloseste ser fiziologic ozonat sau ulei de masline ozonat.

Serul fiziologic ozonat pentru uz local (spalaturi vaginale sau uretrale) este produs prin barbotarea cu ozon . Uleiul ozonizat este produs la un volum de 50 ml si concentratii ale ozonului de 5000mcg/L pentru 60 de minute. In cazul sensibilitatii individuale a mucoasei la uleiurile ozonate ultimul poate fi diluat anterior de 2- 3 ori.

In procesul tratamentului se ajunge la o dinamica clinica si de laborator pozitiva. Dupa 4- 5 proceduri se ajunge la disparitia simptomelor patologice (durere, durrea lanciata, mancarimea uretrala, secretia uretrala). O data cu disparitia acuzelor subiective se ajunge adesea la remisiunea endocervicitei muco- supurative, andometritei acute si cronice, anexitei, prostatitei cronice. Se ajunge la o crestere considerabila a limfocitelor- T prin T- helper, o crestere a titrului de imnoglobuline, o crestere a activitatii fagocitice a neutrofilelor granulocite, o scadere considerabila a nivelului plasmatic de complexe imune circulante ( de la 18,2±0,6 la 9,4±0,7) cea ce duce la activarea imunitatii. A fost stabilita o scadere a nivelului sanguin de produsi finali ai peroxidarii lipidice si cresterea activitatii antioxidante. A fost observata o crestere a sensibilitatii microflorei la antibioticele cunoscute si folosite.

Dupa efectuarea unui curs de terapie cu ozon se ajunge la o remisiune stabila.

A.V.Zmyzgova etc. (1998) recomanda in patologia urogenitala folosirea autohemoterapiei majore cu ozon de doua ori pe saptamana, 10 proceduri pe un curs de tratament. Doza de ozon pe fiecare procedura se intinde de la 1600 la 3500 mcg in functie de activitatea proceselor si disponibilitatea patologie asociate. Dupa atingerea unei dinamici pozitive se efectueaza un curs scurt de tratament cu antibiotice care cresc considerabil eficienta tratamentului, se ajunge la o scadere sau la disparitie completa a recidivarii bolilor infectioase- inflamatorii.

 

TERAPIA CU OZON IN CLINICA BOLILOR INTERNE

Hepatita

(A.P.Alyohina, T.G.Scherbatyuk „Terapia cu ozon: aspecte clinice si experimentale”, Nizhny Novgorod, 2003)

Tratamentul hepatitei este unul din cele mai importante aspecte al utilizarii terapiei cu ozon. In acest caz efectul terapeutic al ozonului se dezvolta atat sub forma actiunii directe asupra virusului cat si indirect prin actiunea sa imunomodulatoare. Terapia cu ozon este eficienta in tratarea tuturor tipurilor de hepatita virala-  A, B, C, in particular a formelor lor cronice.

Ozonul afecteaza lanturile polipeptidice ale membranei virale facand-o in acest fel incapabila sa adere la celulele tinta (hepatocite) si schimba de asemenea activitatea revers transcriptazei, enzima implicata in sinteza proteinelor virale si astfel blocheaza ciclul reproductiv al virusului (Ferberg, Carpendale, 1988). Virusurile capsulate sunt mai sensibile la ozon deoarece capsulele contin mai multe lipide, care pot reactiona cu usurinta cu ozonul. Aportul aditional de peroxizi indus de ozon intensifica considerabil activitatea fagocitica celulara care este intotdeauna scazuta in hepatite.

Amestecul gazos ozon/oxigen activeaza atat imunitatea celulara cat si cea umorala. Terapia cu ozon induce o crestere a formarii de citochine, in particular interferon, unul din cele mai importanti factori ai sistemului endogen de aparare impotriva infectiilor virale. Acest lucru duce la o crestere a sintezei de T- killer, care sunt responsabile de imunitatea umorala, normalizarea formarii de celule T- helper care regleaza functia limfocitelor B, care i schimb produc imunoglobuline. Cele mai sus mentionate conduc la supresia si eliminarea procesului inflamator.

Ozonul exercita o influenta pozitiva asupra hemostazei prin inducerea unei scaderi a agregarii trombocitare, o crestere a activitatii fibrinolitice si hipocoagulabilitate a sangelui care previne dezvoltarea unei inflamatii secundare reactive: micronecroza si microtromboza.

Oxigenul activ creste elasticitatea si deformabilitatea eritrocitelor astfel imbunatatind functia lor de transport a oxigenului si in concordanta microcirculatia si oxigenarea tesuturilor. Se ajunge la eliminarea dezechilibrului dintre procesele oxidative cu radicali liberi si sinteza de antioxidanti endogeni.

Metoda alegerii tratamentului hepatitei cronice caracterizata de un nivel crescut de activitate este autohemoterapia majora cu ozon. Pentru prima procedura a

In cazul unui curs mai putin sever al hepatitei terapia cu ozon poate fi efectuata sub forma infuziilor picatura cu picatura de ser fiziologic la un volum de 400 ml,  intr-un ciclu de 10- 12 proceduri zilnice  (atunci cand se infuzeaza prin barbotare continua).

Cealalta varianta de tratament este folosirea insuflatiilor rectale cu ozon care sunt efectuate la fiecare doua zile, 10- 15 insuflatii pe un curs de tratament.

Recent, procentul de hepatite de cauza toxica ( induse de alcool, medicamente, etc.) a fost crescut considerabil printre bolile cronice difuze ale ficatului. Efectul terapeutic al ozonului in acest caz este legat de formarea de proxizi, care initiaza mecanismul antioxidant de detoxifiere a sistemului glutation, care exercita un rol protector in hepatocite in timpul activarii proceselor de peroxidare lipidica.

In tratarea hepatitei toxice, metoda infuziilor intravenoase (picaturi) de ser fiziologic ozonat ar trebui folosita in combinatie cu insuflatiile cu ozon (vezi mai sus).

Dupa 2- 3 proceduri pacientii relateaza despre imbunatatirile subiective ale starii lor generale, normalizarea apetitului si somnului, scaderea pruritului tegumentar, senzatiei de greutate si durere in zona precostala dreapta, a dispesiei si cresterea capacitatii de munca.

Dupa cursul tratamentului se ajunge la pozitivarea dinamicii a indicilor biochimici si imunologici ai sangelui ( scaderea hiperbilirubinemiei, indicilor ALAT si ASAT, fosfatazei alcaline, normalizarea functiei de stimulare a albuminei), disparitia viremiei in 60% din cazuri ( A.V.Zmyzglova, N.P.Isaeva, 1998). Se ajunge la inhibarea proceselor de peroxidare a lipidelor si in acelasi timp la activarea sistemului de apararea antioxidanta a organismului.

Se ajunge la o imbunatatire considerabila a indicilor microcirculatiei sistemice si intrahepatice dupa datele reohepatologice si biomicroscopice (V.V.Nedogoda, O.Yu.Sviridenko, 2000). Este important de notat ca tratamentul este bine tolerat de pacienti; nu au fost mentionate nici o gravare si nici un fel de complicatii. Folosirea ozonului poate fi prelungita pana la 1- 2 luni, si procedurile pot fi efectuate de 1- 2 ori pe saptamana.

Terapia cu ozon in tratamentul hepatitei poate fi folosita ca o metoda complementara sau ca monoterapie. Este necesar folosirea paralela a antioxidantilor.

Colita cronica

Colita nespecifica este o boala polietiologica.

Cateodata etiologia colitei nu este clara pacientului si doctorului curant, si terapia actuala reprezinta incercari simptomatice ale abordarii antiinflamatorii.

Multumita proprietatilor binecunoscute bactericide, viricide si fungicide ale ozonului la fel ca si efectul sau antiinflamator, efectul de stimulare a circulatiei si imunitatii, insuflatiile rectale cu ozon ofera o posibilitate complementara a tratamentului colitei. In procesul resorbtiei oxigenului activ prin peretele intestinal se ajunge la reactia sa cu produsii inflamatori ai metabolismului, eliminarea mediului hipoxic, acid si regenerarea epiteliului intestinal. Ozonul activeaza fagocitele, trage manerele imunitatii umorale. Acest lucru duce la restaurarea homeostaziei, normalizarea balantei microbiene, remisiunea simptomelor inflamatorii. O crestere a pO₂ in sange duce la normalizarea motilitatii intestinale. In final, insuflatiile rectale cu ozon au in general un efect stimulator. Aceasta influenta pozitiva a ozonului este importanta in mod particular pentru starea psihica a pacientului cu colita.

In cazul unui proces acut activ este recomandat sa se inceapa insuflatiile rectale cu ozon.

Pentru tratarea colitei sa ne amintim cum concentratiile mari de ozon au un efect de oprire a sangelui, si concentratii scazute ale ozonului intensifica circulatia sanguina (H.H.Wolff, 1998).

Pentru stimularea sistemului imun si regenerarea epiteliului intestinal este recomandata autohemoterapia minora cu 100 mcg de ozon de doua ori pe saptamana, 5- 6 injectii pe un curs de tratament.

Terapia cu ozon poate fi folosita cu succes la pacientii mai in varsta atunci cand unul din motivele colitei este afectiunea aterosclerotica a atrerei mezenterice, asa numita „colita ischemica”. In acest caz este recomandata folosirea a 300- 500 ml amestec gazos la fiecare doua zile pentru 3- 4 saptamani.

In formele spastice de colita concentratiile folosite pentru insuflatii ar trebui sa fie mai ridicate .Pentru a imbunatati eficienta tratamentului la acesti pacienti se recomanda inainte de insuflatie sa se faca o curatire intestinala cu apa ozonizata.

La pacientii cu colita cronica, terapia cu ozon nu cauzeaza nici o rezistenta din partea organismului la acest fel de terapie, prelungeste perioada de remisiune (H.Knoch, W.Klug, 1990). Pentru a sustine efectul terapeutic obtinut in cazul acestei patologii, este necesara efectuarea unui curs de terapie cu ozon de 2- 3 ori pe an. In contrast cu multe antiseptice, ozonul nu are un efect de distrugere sau coroziv.

Gastrita cronica si gastroduodenita

Ozonul s-a dovedit a fi eficient in tratarea gastritei cronice si gastroduodenitei asociata cu Helocobacter pylori prin influenta sa asupra unuia din mecanismele patogenetice ale acestor boli: actiunea bactericida asupra numeroaselor bacterii si helicobacter; efectul antiinflamator prin oxidarea acidului arahidonic care este predecesorul prosatglandinei E initiind procesul inflamator; efectele antiinflamatorii si antiagregante la fel ca si efectul analgezic.

Recent, au fost dezvoltate si testate clinic mai multe variante pentru tratarea acestei patologii cu amestec gazos ozon/oxigen incluzand diferite combinatii de metode disponibile ale terapiei cu ozon. De exemplu, combinatia de insuflatii rectale cu ozon, autohemoterapia minora cu ozon, uleiul ozonat si apa per os (S.V.Andosov, V.I.Almazov, 2000); combinatia de infuzii intravenoase de solutie salina ozonata si injecti gazoase cu ozon in punctele biologic active.

Se recomanda pentru utilizare urmatoarea schema de tratament:

La inceputul cursului tratamentului se efectueaza 4 proceduri de autohemoterapie minora . Apoi pacientii primesc infuzii intravenoase (picaturi) de ser fiziologic ozonat . Un curs de tratament consta in 8- 10 proceduri la fiecare doua zile sau zilnic. In timpul tratamentului pacientii beau 100 ml apa ozonata de doua ori pe zi cu 30 minute inainte de masa.

Rezultatele clinice obtinute au fost verificate prin investigatii endoscopice, histologice, biochimice si imunologice. In a doua sau a treia zi de tratament se ajunge la eliminarea simptomelor endotoxice, durerii si sindromului dispeptic; imbunatatirea proprietatilor de aparare ale barierei mucoepiteliale care duc la o crestere a inaltimii epiteliului de suprafata si stimularii functiei principale a mucocitelor (S.D.karataev, V.A.maximov, 2000). Se ajunge la scaderea deficitului de IgA secretor produs de limfocite si de celulele plasmatice ale tesutului limfoid al membranei mucoasei gastrice. Unul din cei mai importanti indicatori pentru o terapie de succes este perioada lunga fara recadere.

In aceasta patologie terapia cu ozon s-a dovedit a fi monoterapia ideala, dar atunci cand este folosita in combinatie cu terapia fizica este posibil ca eficienta tratamentului sa fie crescuta(I.P.Shmarkov, 2001).

In cazul unui curs frecvent recidivant al acestei patologii, tratamentul poate include de asemenea administrarea regionala limfotropica de amestec gazos ozon/oxigen in campul procesului xifoid. Volumul amestecului gazos pe o manipulare- 10 ml la o concentratie a ozonului de 1500mcg/L, 10- 12 proceduri zilnice pe un curs de tratament.

Boala ulceroasa gastrica

Actiunea multi fatetata a terapiei cu ozon in tratarea bolii ulceroase se dezvolta cel mai mult prin efectele sale antiinflamatorii, anti-Helicobacter, de regenerare si de stimulare. Datorita acestei interactiuni cu microflora, ozonul produce un efect bactericid puternic si scade rezistenta microorganismelor care raman la antibiotice. Oxigenul activ asigura eliminarea hipoxiei tisulare si creeaza conditii favorabile pentru procesele regenerative imbunatatind microcirculatia afectata in zona patologica prin actiune spasmolitica si normalizarea reologiei sangelui. Acest lucru duce la aceelerarea epitelizarii ulcerului, disparitia infiltratului din mucoasa mai rapid decat dupa terapia traditionala.

O scadere a inflamatiei membranei mucoasei gastrice sau duodenale este obtinuta atat prin actiune sistemica pe calea parenterala de administrare a amestecului gazos ozon/oxigen cat si prin actiune locala a produsilor ozonati. O crestere a imunitatii prin terapia cu ozon imbunatateste considerabil rezultatele la distanta si reduce riscul de recidiva a bolii. Terapia cu ozon poate fi folosita ca monoterapie sau in combinatie cu alte metode terapeutice.

Sunt mai multe scheme de tratament pentru boala ulceroasa gastrica si duodenala cu ajutorul ozonului medical:

O.V. Maslennikov (1995) recomanda inceperea tratamentului cu autohemoterapia minora, 8- 10 proceduri pe cursul unui tratament. Din a doua saptamana de tratament se combina autohemoterapia minora cu infuziile intravenoase de ser fiziologic ozonat- 3- 4 proceduri. In acelasi timp pacientul ia apa ozonata si ulei ozonat per os. Dupa cicatrizarea ulcerului se recomanda administrarea de ulei ozonat pentru inca 1- 1,5 luni.

S.N.Gorbunov, V.P.Dimitriev (2000) au folosit pentru tratamentul bolii ulceroase terapia cu ozon ca monoterapie. Pacientii au primit zilnic dimineata si seara infuzii intravenoase cu ser fiziologic ozonat .

Dupa- amiaza pacientii au primit intragastric cu ajutorul unei sonde nazale apa ozonata . La fiecare doua zile-  insuflatii rectale cu ozon.

Folosirea ozonului medical permite indepartarea sindromului dureros, greata, senzatia de arsura, varsaturile, in medie din a treia- cincea zi de la inceperea tratamentului. Se poate confirma endoscopic ca epitelizarea ulcerului se obtine la 5- 8 zile mai devreme decat in cazul folosirii tratamentului traditional. In boala ulceroasa terapia cu ozon produce o actiune antioxidanta prin inhibarea procesului de peroxidare. Pacientii cu boala ulceroasa ar trebui sa urmeze cursul de tratament cu ozon de doua ori pe an.

Bolile aparatului respirator

(astmul bronsic, bronsita cronica, pneumonia)

Proprietatile imunomodulatoare ale ozonului pot fi folositoare in tratarea bronsitei cronice. Terapia cu ozon faciliteaza normalizarea raspunsului imun anti-infectios al organismului la infectiile virale- bacteriene. Asta duce la tensiunea imunitatii locale si generale scazute in bronsita cronica. Ca rezultat al tratamentului, in elementele bronsice si celulele mucoase la fel ca si in sangele periferic se ajunge la o crestere a totalului de limfocite T si T- helper care stimuleaza proliferarea celulelor B si formarea de anticorpi. Exista o crestere a IgA si IgM in serul sanguin, si o crestere a complexelor imune circulante si activarea fagocitelor neutrofile. Indicii IgA secretor in continutul bronsic se normalizeaza.

Alaturi de remisiunea inflamatiei bronsice se ajunge la o crestere a activitatii supresoare care indica cat de adecvat este raspunsul imun. Este activata absorbtia monocitelor si neutrofilelor sangelui periferic oferind eliminarea agentilor cauzatori.

Terapia cu ozon poate fi folosita cu succes in tratarea bronsitei obstructive, care este caracterizata de insuficienta respiratorie sau de manifestari diferite. Obstructia bronsica persistenta nu cauzeaza numai insuficienta respiratorie progresiva ci si faciliteaza de asemenea hipertensiunea pulmonara. Proprietatile vasodilatatoare ale ozonului pot si folosite in particular in acest caz. O imbunatatire a functiei de transport a oxigenului a sangelui prin calea parenterala a amestecului ozon/oxigen i.e. prin miscarea in plamani, o crestere a eliberarii de oxigen la tesuturi duce la eliminarea hipoxemiei si hipoxiei tisulare.

Caracteristicile principale ale terapiei moderne a astmului bronsic sunt interperetate ca influenta infectiilor virale si bacteriene, mecanismele bronhoconstrictiei si reactiile alergice, hipoxia.

Efectul terapiei cu ozon dezvolta prin actiunea sa multi- fatetata asupra procesului patologic. In primul rand, aceasta este abilitatea ozonului de a indeparta spasmul bronsic datorat actiunii de dilatatie asupra musculaturii netede prin radicalul NO produs in endoteliocite sub actiunea ozonului.

Se acorda o importanta mare abilitatii ozonului de a indeparta hipoxia tisulara care se dezvolta intotdeauna in astmul bronsic datorita insuficientei pulmonare rezultata din spasmul bronsic. Transportul oxigenului in sange prin plamani, eliberarea crescuta de oxigen la tesuturi, imbunatatirea proprietatilor de curgere ale sangelui duc la indepartarea hipoxiei.

O crestere a aportului de oxigen conduce la normalizarea sistemului imun. Mecansimele imunologice ale organismului sunt oxigen dependente cum chemotaxia adecvata si fagocitoza alaturi de formarea de radicali de oxigen liberi de catre macrofage si granulocite ca raspuns la infectie necesita aportul adecvat de oxigen.

Efectul imunologic al ozonului se dezvolta prin activarea productiei de citokine- interferoni, factor de necroza tumorala, interleukine. Ultimele activeaza legatura celulara si imunitatea umorala. Se ajunge la intensificarea sintezei de celule T- killer, care sunt responsabile pentru imunitatea legata celular, normalizarea productiei de T-killer, care regleaza activitatea limfocitelor B prin sinteza de imunoglobuline.

Stimularea sistemului imun faciliteaza supresia proceselor inflamatorii datorita scaderii activitatii celulelor efectoare si scaderii productiei de substante biologic active care dau reactiile bronhospastice.

Efectele anti-viral si anti- bacterian ale ozonului au o importanta mare. Actiunea bactericida a ozonului este similara cu procesele proprii ale organismului in directia distrugerii agentilor straini. Ozonul intensifica actiunea radicalilor liberi datorita abilitatii fagocitice crescute a leucocitelor. Pe langa asta, ozonul penetreaza celula microbiana si reactioneaza direct cu proteinele citoplasmatice afectand astfel proliferarea bacteriana.

Mecanismul anti- viral al ozonului se dezvolta prin distrugerea lanturilor polipeptidice ale membranei virale care afecteaza abilitatea virusului de a se atasa de celule. Se ajunge de asemenea la ruperea unuil lant de ARN in doua parti care opresc procesele de reproducere ale virusului. Actiunea protectoare a ozonului fata de celulele intacte este importanta. Apararea antivirala este oferita prin activarea sintezei de interferon si intensificarea eliminarii de celule infectate viral.

Tratamentul complex al pneumoniei include metoda de infuzii intravenoase de ser fiziologic ozonat la un volum de 200 ml si concentratie a ozonului de 1500 mcg/L, un curs de tratament consta in 5 infuzii la fiecare doua zile. In cazul unui proces patologic cu evolutie indelungata metoda mai sus mentionata poate fi combinata cu injectii intramusculare de ozon .

In a treia zi, se ajunge la regresul indicilor de endotoxicoza- o scadere a indicelui leucocitar de intoxicatie, cantitatea de molecule medii din plasma, normalizarea temperaturii corpului, imbunatatirea starii generale, in ziua a sasea a saptea- o dinamica pozitiva ascultatoric, disparitia afectarii restrictive si obstructive dupa investigarea functiei respiratorii externe. Se ajunge la reducerea antibioterapiei, la fel ca si a duratei tratamentului.

In tratarea bronsitei cronice terapia cu ozon potenteaza efectul terapiei de baza. Autohemoterapia minora cu ozon a demonstrat a fi eficienta .6-8 proceduri pe cusul unui tratament de 2- 3 ori pe saptamana. Dupa imbunatatirea starii pacientului se fac aditional infuzii intravenoase (picaturi) cu ser fiziologic ozonat la un volum de 200 ml  in combinatie cu autohemoterapia minora, 4- 5 proceduri pe cursul unui tratament.

La pacientii cu astm bronsic hormon dependent dinamica pozitiva a fost observata numai dupa autohemoterapia majora .Tratamentul a fost facut la fiecare 2- 3 zile intr-un ciclu de 5- 6 proceduri. Folosirea ozonului medical in tratarea astmului bronsic ajuta la indepartarea atacurilor de sufocare, dispnee, salbiciune. Se ajunge la prelungirea starii intercritice si scaderea intensitatii atacurilor, reducerea dozei de corticosteroizi inhalatori ( o scadere dubla la 65% din pacienti), activarea formarii de citokine, intensificarea sintezei de T- killer.

Terapia cu ozon este in mod particular indicata la pacienti, atunci cand folosirea medicamentelor este restrictionata la fel ca atunci cand este asociata cu boala ischemica cardiaca, boala hipertensiva, boala cerebrovasculara cronica, intoxicatii, scaderea sistemului de aparare a organismului, eficienta scazuta a antibioticului, agravari frecvente ale bolii (P.V.Strouchkov etc., 2000).

Bolile asociate cu afectiuni arteriale ateroscletrotice

Aceasta sectiune este dedicata folosirii terapiei cu ozon in tratarea bolilor cauzate de afectiuni arteriale aterosclerotice- boala cardiaca ischemica, encefalopatia discirculatorie si afectarea arteriala aterosclerotica a membrelor inferioare.

Eficienta terapiei cu ozon in tratarea bolilor mentionate mai sus este asociata cu 4 mecansime de actiune a amestecurilor gazoase ozon/oxigen care ofera un efect terapeutic:

1. Influenta proceselor de peroxidare lipidica si a sistemului de aparare antioxidanta;
2. Actiunea antiinflamatorie;
3. Actiunea hipocoagulanta;
4. Influenta asupra functiei de transport a oxigenului a sangelui.

Ozonul medical la concentratii scazute este folosit in cazurile de afectari aterosclerotice nu cresc foarte mult peroxidarea lipidelor cat activeaza sistemul de aparare antioxidanta, normalizeaza o corelatie intre acestea si astfel elimina toxicitatea lipoproteinelor si consecutiv scad factorul perturbator al peretelui arterial.

Acest lucru a fost verificat in cursul investigatiilor asupra influentei terapiei cu ozon asupr aproceselor de peroxidare lipidica si a sistemului de aparare antioxidanta in serul sanguin prin metoda biochemoluminescentei.

Ozonul folosit in concentratii potrivite activeaza sistemul de aparare antioxidanta, in particular cel enzimatic, prin inducerea unei cresteri a activitatii superoxiddismutazei si catalazei la fel ca si a glutationului care inhiba reactia de peroxidare lipidica a radicalilor liberi si previne lezarea ischemica a tesuturilor.

Efectul antiinflamator al ozonului este bine cunoascut. In acest domeniu poate fi confirmat printr-o eficienta clinica ridicata obtinuta in afectiunile vasculare acute (infarctul miocardic acut, atacul apoplectic, stenocardia instabila) la fel ca si prin intermediul indicilor de laborator care indica o scadere a inflamatiei. Supresia proceselor inflamatorii duce la stabilizarea placii de aterom.

Din acest punct de vedere terapia cu ozon poate fi considerata o metoda preventiva prvind progresia afectiunilor arteriale aterosclerotice.

Investigatiile privind influenta terapiei cu ozon asupra indicilor de homeostazie si fibrinoliza la pacientii cu afectiuni arteriale aterosclerotice cu diferite localizari au aratat rezultate pozitive incluzand o scadere a agregarii trombocitare, o crestere a activitatii fibrinolitice si hipocoagulabilitatea sangelui, o scadere a fibrinogenului. Este important de indicat ca aceasta dinamica a avut loc numai in cazurile cu indici schimbati si manifestari in schimbarea valorilor medii catre limitele inferioare ale standardului. Astfel, terapia cu ozon faciliteaza normalizarea hemostazei.

Eritrocitele sunt obiectele principale ale interactiunii dintre ozon si sange. Acest lucru se intampla deoarece membrana eritrocitara contine un numar mare de fosfolipide cu lanturi de acizi grasi nesaturati. Ozonul (atomii de oxigen) reactioneaza direct cu legaturile duble ale acizilor grasi si ii transforma in compusi cu lant scurt. Ca rezultat, membrana eritrocitara devine mai elastica ceea ce creste deformabilitatea si flexibilitatea eritrocitelor si imbunatateste proprietatile de curegere ale sangelui. Apare o activare a metabolismului eritrocitar. Cu asistenta sistemului glutationului are loc o activare a glicolizei, care duce la o crestere a 2,3- difosfoglicerat (2,3- DPG) mecansimul esential al actiunii terappeutice a ozonului si slabeste legatura hemoglobina- oxigen si faciliteaza eliberarea oxigenului la tesuturile inconjuratoare:

HbO₂ + 2,3 DPG ↔ Hb ●2,3 DPG + O₂

Mai mult, o crestere a eliberarii de oxigen are loc in parti tisulare cu circulatie afectata.

Ozonul nu imbunatateste numai transportul oxigenului in conditii de ischemie pe fond de ateroscleroza, ci participa de asemenea in procesele metabolice mai adanci, in particular, exercita influenat asupra proceselor de oxidoreducere, care au loc in lantul respirator mitocondrial. Acest lucru imbunatateste folosirea oxigenului arterial prin indepartarea conditiilor de hipoxie si restabilirea functiilor celulare.

In cazurile in care terapia cu ozon a fost facuta intr-un ciclu de tratament care priveste encefalopatia discirculatorie si afcectiunea arteriala aterosclerotica a membrelor inferioare, a fost folosit ca monoterapie cu amestec gazos ozon/oxigen. Oricum, pacientii cu boala cardiaca ischemica au primit terapie cu ozon in cursul folosirii medicamentelor coronarian active prescrise anterior, care au fost administrate in continuare. In aceste cazuri, cu o imbunatatire a starii pacientului doza de medicamente a fost scazuta gradual si, daca acest lucru a fost posibil, ele au fost eliminate complet.

Boala cardiaca ischemica

La pacientii cu boala cardiaca ischemica terapia oxidativa este de obicei facuta ca o terapie complementara. Dupa stabilizarea si imbunatatirea starii pacientului in timpul tratamentului, dozele de medicamente pot fi scazute gradual.

Terapia cu ozon este facuta sub forma infuziilor intravenoase de ser fiziologic ozonat sau insuflatii rectale cu ozon.

Serul fiziologic ozonat este introdus zilnic sau la fiecare doua zile , 10 infuzii pe un curs de tratament.

Insuflatiile rectale cu ozon sunt facute zilnic sau la fiecare doua zile .

Rentzschke R.D. a sugerat ca in boala coronariana sa se foloseasca autohemoterapia majora, 8 proceduri pe cursul unui tratament.

Rezultatele pozitive au fost obtinute sub forma scaderii frecventei atacurilor dureroase, o crestere a tolerantei corpului la exercitii, o crestere a volumului cardiac si a indicelui de postsarcina a aortei (A.T.Bykov, E.I.Sychova, 2000). Se ajunge la o scadere a proceselor de peroxidare lipidica si activarea apararii antioxidante (dupa datele obtnute prin biochemoluminescenta), o crestere a nivelului sanguin total de colesterin datorita alfa- colesterinului si o scadere a coeficientului aterogenic, o scadere a nivelului sanguin de coagulare crescut inaintea tratamentului, o imbunatatire a proprietatilor reologice ale sangelui. In timpul tratamentului cu ozon pentru sustinerea sistemului de aparare antioxidanta a organismului si cresterea eficientei tratamentului se recomanda folosirea antioxidantilor naturali sintetici.

Terapia cu ozon in tulburarile de ritm cardiac (aritmii)

Mecanismele dezvoltarii de perturbari de ritm cardiac nu sunt foarte clare, in particular, o crestere a produsilor de peroxidare lipidica in miocard reprezinta unul din motivele aritmiei. Sistemul de conducere al inimii este mai putin rezistent la efectele de tulburare ale reactiilor in care participa radicalii liberi decat miocardul de lucru (F.Z.Meerzon etc., 1984). Dozele terapeutice de ozon cresc activitatea antioxidanta si scad procesele de peroxidare lipidica care duc restabilirea structurii membranare si balantei electrolitice in cardiocite, eliminarea tulburarilor locale de conducere. Terapia cu ozon dezvolta un efect hipolipidemic care in schimb scade riscul de aritmie (A.V.Nedostup, 1996). Alaturi de cresterea schimburilor gazoase in tesuturi datorita proprietatilor oxidative ale ozonului, previne acumularea intracelulara de acizii grasi neesterificati si anumiti produsi cu activitate aritmogenica distincta (Opie, 1984; Rizzon, 1989).

Terapia cu ozon se efectueaza complementar sub forma infuziilor intravenoase de ser fiziologic ozonat la un volum de 200 ml si concentratie de ozon de 1000 mcg/L. Un curs de tratament consta in 5 proceduri, la fiecare doua zile (G.N.Zubeeva etc., 2000).

Terapia oxidativa conduce la scurtarea paroxismelor, o crestere a timpului de remisiune a ritmului sinusal. Investigatiile ecoscopice au aratat o imbunatatire a contractilitatii cardiace, o crestere a volumului pe bataie, si a presarcinii pe minut. Se ajunge la normalizarea spectrului lipidic, o scadere a fibrinogenlui, indicelui de protrombina, o imbunatatire a starii generale a pacientului, o crestere a capacitatii de munca.

Hipertensiunea

In hipertensiune, terapia cu ozon este folosita cu medicamentele antihipertensive care imbunatatesc efectul terapeutic. Ozonul medical faciliteaza normalizarea hemostazei trombicitic- vasculare care duce la reglarea afectarii membranare din hipertensiune, optimizarea functiei contractile si hemodinamicii inimii, scaderea rezistentei vasculare periferice si activitatii de peroxidare lipidica.

Tratamentul include insuflatii rectale cu ozon zilnic la un volum de 300 ml si concentratie a ozonului de 3000 mcg/L pentru 10- 12 zile.

Datorita folosirii complementare a terapiei cu ozon, pacientii au aratat o disparitie a durerilor de cap, verijului, durerilor in aria precordiala, stabilizarea presiunii arteriale, indepartarea rezistentei la medicamente mai devreme decat dupa terapia standard. Rezultatele obtinute au fost obtinute prin imbunatatirea aportului de oxigen la rinichi, creier. Dinamica acestor indici de hemostaza si fibrinoliza la pacientii cu acest fel de patologie a sangelui a fost observata dupa cum urmeaza: o scadere a agregabilitatii trombocitelor, nivelului de fibrinogen, o crestere a activitatii fibrinolitice.

Boala arteriala aterosclerotica a membrelor inferioare

(vezi in sectiunea „Terapia cu ozon in practica chirurgicala”)

Diabetul melitus

Terapia cu ozon in tratamentul complex al diabetului zaharats-a dovedit a fi particular eficienta deoarece ozonul este capabil sa afecteze cele mai importante mecansime patogenetice ale acestei boli.

Ozonul creste penentranta membranei pentru glucoza prin stimularea ciclului pentozo fosfatilor si glizolizei aerobe, care sunt suprimate in diabet, si acest lucru duce la scaderea hiperglicemiei datoruta imbunatatirii eliberarii glucozei la tesuturi.

Ambele procese duc in schimb la intensificarea productiei de glutation, care participa la sinteza de glicogen si forma grasa a glucozei la fel ca si la sinteza de proteine. Oxidarea glucozei apare incluzand produsi finali. Ca rezultat, functia principala a carbohidratilor- aportul de energie- este restabilit. Deficitul energetic al tesuturilor este eliminat. Calea endogena a productiei de glucoza din glicogen si proteine este inhibata i.e. gluconeogeneza este suprimata. Ruperea proteinelor este scazuta, si procesele catabolice sunt suprimate. Peroxidarea lipidelor se intoarce la normal. Astfel, ozonul realizeaza un numar de functii caracteristice insulinei.

Urmatorul punct important este activarea metabolsimului glucozei in eritrocite, cu ajutorul ozonului ajungandu-se la o crestere a productiei de 2,3- difosfoglicerat care slabeste legatura oxigen- hemoglobina si faciliteaza eliberarea de oxigen la tesuturi. Din moment ce pacientii cu diabet zaharat prezinta o dominanta a asa numitei hemoglobine glicozilate cu afinitate stabila la oxigen si hipoxia rezultata defineste severitatea bolii, indepartarea conditiilor de hipoxie cu ajutorul terapiei cu ozon joaca un rol cheie in cursul tratamentului.

Prin inducerea unei scaderi a hiperglicemiei, o crestere a eliberarii glucozei la tesuturi, prin imbunatatirea aportului de oxigen si prin indepartarea conditiilor de hipoxie, terapia cu ozon previne dezvoltarea si progresul proceselor asociate cu aportul insuficient de glucoza la celula: acumularea de sorbitol in tesuturi  care duce la aparitia cataractei, neuropatia, microangiopatia; formarea de glucozaminoglicani care sunt responsabili pentru atropatii; sinteza de glicoproteine care duc la progresia angiopatiei.

Ca metoda preventiva si terapeutica terapia cu ozon este folosita pentru pacientii cu diabet vechi care sufera de ateroscleroza cu ecou la nivelul sistemului cardiovascular cum ar fi boala ischemica cardiaca, encefalopatia discirculatorie, ateroscleroza arteriala ocluziva a membrelor inferioare.

Terapia cu ozon in diabetul zaharat este in primul rand caracterizata prin efectul sau imunomodulator. Este important in mod particular pentru forma insulino-dependenta a bolii atunci cand prezenta de antigene si anticorpi in formele autoimune si induse viral de boala reactia citotoxica duce la distructia celulelor veta pancreatice. Aceste forme sunt caracterizate de producerea de anticorpi anti- insulina.

Diabetul insulino- dependent este caracterizat prin suprimarea imunitatii care creste tendinta la infectiile cronice (pielonefrite), leziunile pustulare (furunculoza).

Metoda de electie este infuzia intravenoase picatura cu picatura de ser fiziologic ozonat la un volum de 200 ml si o concentratie a ozonului de 1000 mcg/L facuta la fiecare doua zile intr-un ciclu de 10- 14 proceduri (E.E.Pavlovskaya, 1998). Infuziile intravenoase pot fi inlocuite cu insuflatii rectale cu ozon urmand acceasi schema de tratament ca cea cu ser fiziologic ozonat dar la un volum de 500 ml si o doza de ozon de 1000mcg (concentratie de ozon de 2000 mcg/L).

Proceduri aditionale de terapie cu ozon pot fi indicate in functie de tipul de diabet zaharat si complicatiile posibile. In cazul simptomelor de imunodeficienta secundara se face terapia minora cu ozon., 6- 8 proceduri de 2- 3 ori pe saptamana; pentru diabetul zaharat tipul doi, se folosete reflexoterapia cu ozon dupa schema general acceptata (O.V.Maslennikov, 1999).

Datorita efectului hipoglicemiant al ozonului, in timpul tratamentului este necesar controlul nivelului sanguin de glucoza si corectarea dozelor din produsele cu continut de zahar care pot fi reduse in cursul terapiei cu ozon in medie cu 15- 20% din doza initiala.

In cursul tratamentului se ajunge la o imbunatatire a starii generale a pacientului, o crestere a capacitatii de munca, normalizarea somnului. Exista o dinamica pozitiva a indicilor metabolici: scaderea nivelului sanguin de zahar, hemoglobinei glicozilate, activarea imunitatii celulare, activitatii antioxidante a sistemului de aparare a organismului.

Oricum, cativa autori (M.Metka, H.Salser, 1988) au aratat ca terapia cu ozon ar trebui folosita cu mare atentie la pacientii cu diabet decompensat datorita epuizarii sistemului de aparare antioxidanta si activarii sale imposibile. Acest lucru poate duce la agravarea dezechilibrului intre reactiile radicalilor liberi si a enzimelor antioxidante de aparare care induc o progresie ulterioara a conditiei patologice.

Se recomanda repetarea cursurilor de tratament cu ozon la fiecare 3- 6 luni, si efectele secundare nu au fost observate.

Complicatiile diabetului zaharat

(vezi sectiunea „Terapia cu ozon in practica chirurgicala”)